Delegaţie eparhială la hramul mănăstirii Baia de Aramă
Marţi, 08 Noiembrie 2016 07:41

DSC 2749Mănăstirea de la Baia de Aramă din Episcopia Severinului şi Strehaiei îşi serbează hramul de tradiţie cu prilejul sărbătoarii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. La hramul de anul acesta va fi prezentă o delegaţie a Centrului Eparhial, condusă de părintele arhidiacon Antonie Olarean, consilier eparhial. Cu binecuvântarea ierarhului nostru, părintele consilier va aduce celor prezenţi mesajul Preasfinţiei Sale la momentul de bucurie din viaţa obştii mănăstireşti. La slujbă va fi prezent un sobor de preoţi, din care va face parte şi părintele Vasile Ganţu, protoiereu al protopopiatului Baia de Aramă.

*

           Construită la trecerea dintre secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, biserica Mănăstirii Baia de Aramă reflectă trăsăturile stilistice ale perioadei de înflorire cultural-artistică din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), înscriindu-se într-un curent artistic în care arhitectura Ţării Româneşti evoluează spre noile direcţii şi viziuni ale epocii brâncoveneşti.

Potrivit tradiţiei locale, vechiul aşezământ monahal (iniţial a fost mănăstire de călugări) datează încă din jurul anilor 1400, din vremea Sfântului Nicodim de la Tismana. Adevăraţii ctitori pot fi consideraţi Milco Băiaşul, vătaful minerilor din localitate, sârb de origine, care îl rugase pe domnitor să se pună piatra de temelie a noii biserici întru pomenirea fiului său, Milco, precum şi Marele Ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, rudă a lui Constantin Brâncoveanu, care va sprijini lucrarea în numele domnitorului.

           Biserica este zidită din cărămidă şi bucăţi de zgură de la topitoriile minelor de aramă. Zidul de împrejmuire datează probabil din aceeaşi vreme cu biserica, fiind original din piatră de munte legată cu mortar de var nestins, amestecat cu pământ.

Mănăstirea şi-a început activitatea încă din anul 1703. Funcţionând ca schit, aşezământul a fost ulterior (înainte de anul 1718) închinat Mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos. Din întregul schit s-au păstrat doar stăreţia, devenită după secularizare casa preotului şi biserica devenită de mir. Chiliile de zid ce ocupau partea dinspre deal a incintei mănăstirii s-au dărâmat cu timpul. La anul 1890 se locuia încă în ele.

În şedinţa Sinodului Mitropolitan a Mitropoliei Olteniei din data de 29 ianuarie 2008 s-a aprobat reînfiinţarea Mănăstirii Sfinţii Voievozi din oraşul Baia de Aramă, ca mănăstire de călugăriţe sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei.