Cuvântul Prea Fericitului Pãrinte Daniel la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Rom
Luni, 01 Octombrie 2007 06:03

Sample ImageVocatia arhipãstorului în Bisericã: responsabilitate si dãruire de sine pentru mântuirea celor pãstoriti de el.

 

Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bazã slujba de TE-DEUM care se sãvârseste în ziua numelui Patriarhului si a celorlalti ierarhi ai Bisericii noastre.

ff
COMUNIUNE FRÃTEASCÃ ÎN BISERICÃ SI

 

MISIUNE SPIRITUALÃ ÎN SOCIETATE

 

Cuvântul Prea Fericitului Pãrinte Daniel la întronizarea sa ca

 

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

 

 – 30 septembrie 2007-

 

 „Pãstorul cel bun îsi pune viata pentru oile sale”  

 

(Ioan 10, 11)

 

 

 

1.     Vocatia arhipãstorului în Bisericã: responsabilitate si dãruire de sine pentru mântuirea celor pãstoriti de el.

 

Slujba de întronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române are la bazã slujba de TE-DEUM care se sãvârseste în ziua numelui Patriarhului si a celorlalti ierarhi ai Bisericii noastre.

 

Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) si textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc în timpul acestei slujbe scot în evidenþã adevãrul cã, în constiinta apostolicã a Bisericii si în învãtãtura Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de pãstor de suflete este în primul rând responsabilitate sfântã pentru mântuirea credinciosilor si iubire jertfelnicã pentru ei. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel îndeamnã pe credinciosi zicând: „ fratilor, ascultaþi pe conducãtorii vostri si vã supuneti lor, fiindcã ei privegheazã pentru sufletele voastre, având sã dea de ele seamã, ca sã facã acesta cu bucurie, si nu suspinând, cãci aceasta nu  v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem cã ascultarea si supunerea duhovniceascã a credinciosilor fatã de pãstorii lor spirituali sunt strâns legate de privegherea si responsabilitatea pãstorilor pentru mântuirea celor încredintati lor spre a fi pãstoriti, adicã a fi hrãniti din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii si din lumina vietii Sfintilor lui Dumnezeu.

 

În continuare, în aceeasi epistolã cãtre Evrei, Sfântul Apostol Pavel cere credinciosilor sã se roage pentru el si pentru ceilalti pãstori de suflete: „rugati-vã pentru noi; cãci suntem încredintati cã avem un cuget bun, dorind ca întru toate cu cinste sã trãim” (Evrei 13, 18). Acest îndemn apostolic a devenit practicã a Bisericii care în fiecare eparhie a ei se roagã la toate slujbele pentru arhipãstorul acesteia cerând lui Dumnezeu „sã-l dãruiascã Sfintelor Sale Biserici în pace, întreg, cinstit, drept învãtând cuvântul adevãrului Sãu” (Sfânta Liturghie, pomenirea Chiriarhului dupã cântarea Axionului). La rândul sãu, Sf. Apostol Pavel se roagã lui Dumnezeu pentru întãrirea sau intensificarea vieþii spirituale a credinciosilor spre slava lui Hristos, zicând: „Dumnezeul pãcii, Cel ce prin Sângele unui testament vesnic a înviat din morþi pe Pãstorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, sã vã întãreascã în orice lucru bun, ca sã faceþi voia Lui si sã lucreze în noi ceea ce este bineplãcut în fata Lui, prin Iisus Hristos, Cãruia îi fie slava în vecii vecilor. Amin.” (Evrei 13, 20-21)

 

Din lectura textului Apostolului se vede clar cã toatã lucrarea pastoralã din Bisericã are ca scop întãrirea vietii spirituale si sãvârsirea faptelor bune spre slava lui Hristos „ Pãstorul cel mare al oilor” cuvântãtoare, Capul Bisericii si Arhiereul vesnic, Care a descoperit si împãrtãseste iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe mãsura credintei lor si a dorintei lor de-a dobândi viata vesnicã.

 

Cât priveste textul Evangheliei care se citeste la întronizarea Patriarhului, acesta ne învatã cã Domnul nostru Iisus Hristos este Pãstorul cel Bun, deoarece El Se dãruieste pe Sine, pentru ca oile Sale „viatã sã aibã, si din belsug sã aibã” (Ioan 10, 10), adicã viatã vesnicã sau fericire vesnicã, dupã cum tâlcuiesc Sfintii Pãrinti ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).

 

Sf. Ioan Gurã de Aur spune cã, întrucât Hristos are grijã de mântuirea oamenilor, Se numeste pe Sine Pãstor, iar când îi aduce pe oameni la Tatãl, Se numeste pe Sine usã: „Eu sunt usa; dacã va intra cineva prin Mine, se va mântui; si va intra si va iesi si pãsune va afla.” (Ioan 10, 9).

 

Tâlcuind cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Eu sunt usa”, marele teolog român Dumitru Stãniloae scrie: „Hristos se afirmã ca singura usã a oilor cuvântãtoare spre Tatãl. Dar e si singura usã prin care Dumnezeu intrã la oile cuvântãtoare. El e unicul Mijlocitor între Dumnezeu si oameni, pentru cã e si Dumnezeu, si om. (...) Hristos e usã la Tatãl pentru toti si a Tatãlui cãtre toti. Dar e în mod special usã a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatãl si pe Tatãl, sau pe Dumnezeu în general, spre oameni, adicã (usã) a pãstorilor alesi dintre oameni” . Apoi el mai precizeazã cã Hristos este si „usa prin care intrã si ies oile însesi. Prin umanitatea Lui intrã oile cuvântãtoare la Dumnezeu, aflând o pãsune spiritualã. E usor si folositor a intra prin Hristos si la Tatãl, dar si a iesi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura usã prin care omul iese din închisoarea egoismului si omenescului închis în lume”.

 

Sfintii Pãrinti ai Bisericii care au explicat Evanghelia dupã Ioan, în special Sfintii Ioan Gurã de Aur si Chiril al Alexandriei, au remarcat cã Pãstorul cel bun se deosebeste atât de furii sau hotii care intrã în staulul oilor pentru a rãpi, cât si de cei ce pãstoresc doar pentru platã, arãtând cã scopul prim si ultim al lucrãrii pastorale nu trebuie sã fie profitul personal, ci mântuirea credinciosilor, adicã apãrarea lor de cei ce rãstãlmãcesc dreapta credintã si sfâsie unitatea Bisericii, precum si conducerea credinciosilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugãciune si fapte bune.

 

Vorbind despre marea responsabilitate a pãstorilor Bisericii, Sf. Ioan Gurã de Aur († 407) zice: „Este o încercare mare pãzirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multã înþelepciune si de un curaj ca cel despre care vorbeste Iisus Hristos, acela ca sã-si dea viata pentru oile sale, ca niciodatã sã nu le pãrãseascã, ca sã fie tare, ca sã stea cu curaj în fata lupului. În aceasta se deosebeste pãstorul de mercenar. Acesta se îngrijeste putin de oile sale, si nu vegheazã decât pentru propriul sãu interes, dar celãlalt se uitã pe sine însusi, si vegheazã în mod unic numai la mântuirea turmei sale”. Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre pãstorul cel bun zice: „Pãstorul cu adevãrat bun nu vine pentru nimic rãu în staulul oilor, urmãrind mai degrabã folosul lor si lucrând cu tãrie ceea ce crede cã le va fi de mult folos”. Când distinge între pãstorul plãtit sau motivat doar de câstigul imediat si pãstorul cel bun care lucreazã pentru mântuire, Hristos - Domnul zice cã în caz de primejdie, când vede lupul venind, „cel plãtit fuge pentru cã este plãtit si nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 - 16). Expresia „nu-l doare inima de oi” indicã faptul cã, prin contrast, cea dintâi calitate a unui bun pãstor de suflete este aceea de a avea o inimã milostivã, care suferã pentru credinciosi, o inimã plinã de iubire jertfelnicã pentru Bisericã. Cu alte cuvinte, pãstorul cel bun este un om care pune mult suflet în tot ceea ce face pentru mântuirea sufletelor altora. Însã aceastã inimã milostivã a pãstorului de suflete se formeazã în primul rând prin permanentã rugãciune cãtre Hristos, Pãstorul cel Bun, si cãtre toti sfintii Lui, mai ales cãtre cei ce au fost ei însisi pãstori de suflete, „mari dascãli ai lumii si ierarhi”.

 

 

 

2.     Comuniune si conlucrare frãteascã în viata Bisericii si în misiunea socialã.

 

În lumina celor arãtate mai sus, înþelegem si noi cât de mare si sfântã este responsabilitatea noastrã de Pãrinte duhovnicesc si arhipãstor al Bisericii Ortodoxe Române. O sarcinã grea purtatã pe umeri slabi!

 

De aceea, toatã nãdejdea ne-o punem mai întâi în milostivirea Tatãlui Ceresc, în ajutorul lui Hristos Care ne întãreste si în dumnezeiescul har al Sfântului Duh „cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindecã si pe cele cu lipsã le împlineste”, cãutând ca învãtãtori si rugãtori pentru noi pe Sfintii Apostoli ai lui Hristos si pe Sfintii Pãrinti ai Bisericii, care mãrturiseau cã; „avem comoara aceasta (a harului) în vase de lut, ca sã se învedereze cã puterea covârsitoare este a lui Dumnezeu, si nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).

 

De asemenea, ne punem nãdejdea în rugãciunile, sfatul bun si ajutorul tuturor fratilor ierarhi din Sfântul Sinod, împreunã–slujitori si împreunã-pãstori cu noi în Biserica lui Hristos din poporul român.

 

Totodatã, cerem întregului cler, tuturor monahilor si monahiilor, tuturor credinciosilor si credincioaselor Bisericii Ortodoxe Române din tarã si din afara granitelor României sã ne ajute în slujirea noastrã cu rugãciunile lor si cu fapta lor cea bunã, ca, împreunã, sã ne bucurãm cu totii de binecuvântarea Preasfintei Treimi si de lucrarea liturgicã, pastoralã si misionarã a Bisericii noastre.

 

Cea dintâi dorintã si cea dintâi datorie a noastrã ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române constã în pãstrarea, pretuirea si cultivarea mostenirii spirituale luminoase pe care ne-a lãsat-o fericitul întru pomenire Pãrintele nostru Patriarh Teoctist, pildã de întelepciune si rãbdare, de iubire frãteascã fatã de toþi crestinii ortodocsi, pildã de bunãtate fatã de toti crestinii, fatþã de toti oamenii credinciosi si fatã de toti oamenii fãcãtori de pace si de bine.

 

În al doilea rând, datoria noastrã constantã este promovarea comuniunii frãtesti, a coresponsabilitãtii si a conlucrãrii cu toti ierarhii din Sfântul Sinod, pentru a pãstra si apãra credinta ortodoxã si unitatea Bisericii noastre, precum si de a gãsi împreunã cu Înalt Preasfintiile si Preasfintiile lor, împreunã cu clerul si credinciosii mireni ortodocsi, cãi si mijloace corespunzãtoare pentru adâncirea si îmbogãtirea vietii spirituale si a lucrãrii misionare în parohiile, mãnãstirile, scolile teologie, institutiile culturale si institutiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experientei de pânã acum si potrivit noilor provocãri care vin din partea societãtii contemporane din ce în ce mai secularizate. Aceastã societate - adesea, mai mult indiferentã decât necredincioasã – are nevoie de Bisericã, întrucât are nevoie de vindecare si de comuniune spiritualã, tocmai pentru cã identificã libertatea persoanei cu individualismul egoist si cu posesia lucrurilor limitate si trecãtoare; ori, viata omeneascã nu se poate construi temeinic si constant pe vidul spiritual al uitãrii de Dumnezeu si de vocatia cereascã sau transcendentã a persoanei umane.

 

Foarte repede se constatã cã deficitul de transcendentã din viata individului produce deficit de umanitate (omenie) în viaþa socialã. Fãrã perspectivã spiritualã sau metafizicã, viata umanã se reduce repede la „matematicã”: numãr de indivizi robotizati si cantitãti de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar într-o lume închisã în sine, autosuficientã.

 

O altã dorintã a noastrã, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii în societate, dincolo de zidurile locasurilor de cult, prin intermediul a douã retele bisericesti ortodoxe la nivel national si anume: radio si televiziune, precum si un cotidian al Bisericii. Experienþa acumulatã în acest sens de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, precum si de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastrã, ne dã sperantã cã ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate si conlucrare frãteascã, precum si prin bunãvointa persoanelor si institutiilor care vor sã ajute Biserica, pentru ca ea sã contribuie la rândul sãu si mai mult la viata spiritualã si socialã a tãrii noastre.

 

 

 

3. Recunostintã pentru încrederea acordatã si dorintã de dialog si cooperare.

 

În încheiere, dorim sã multumim tuturor ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române si membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, pentru încrederea acordatã si chemarea adresatã nouã de a sluji, cu râvnã si întelepciune, Biserica Ortodoxã Românã în noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, asa cum se spune în Gramata Sfântului Sinod pentru întronizarea Patriarhului.

 

Multumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitãri fie din tarã, fie din strãinãtate, în nume personal sau în numele unor Biserici si organizatii crestine, în numele altor culte religioase, în numele unor institutii de Stat, organizatii si asociatii.

 

De asemenea, mulþumim cãlduros tuturor delegatilor oficiali din România si din strãinãtate care sunt prezenti acum la momentul întronizãrii noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arãtând astfel pretuirea si prietenia lor fatã de Biserica Ortodoxã Românã.

 

În mod deosebit, mulþumim tuturor institutiilor de Stat, cu prioritate Presedintelui si Guvernului României, pentru ajutorul acordat în organizarea acestui eveniment, având speranta si convingerea cã Biserica Ortodoxã Românã, împreunã cu alte culte religioase din România, va continua sã contribuie la îmbogãtirea vietii spirituale, culturale si sociale a românilor din tarã si din strãinãtate, într-o vreme în care România a devenit si Stat membru al Uniunii Europene.

 

Nu uitãm faptul cã mai toþi credinciosii români migranþi au nevoie de mai mult sprijin pastoral si material, pentru a-si pãstra identitatea si demnitatea, dar si pentru a coopera mai bine în domeniul social cu credinciosii altor Biserici si cu cetãtenii tãrilor unde se aflã temporar la muncã sau stabiliti definitiv.

 

Sperãm cã dialogul, cooperarea si respectul reciproc în raport cu alte Biserici si cu alte culte religioase vor continua, acordând însã o atentie deosebitã pãstrãrii dreptei credinte si tuturor valorilor traditionale ale Ortodoxiei. În acest sens, le multumim si tuturor celor ce vegheazã cu multã râvnã ca Biserica Ortodoxã sã nu-si piardã identitatea de credintã si viata spiritualã, când dialogheazã sau coopereazã cu alte Biserici crestine.

 

Noi avem dorinta si datoria sã rãmânem statornici în unitatea dreptei credinte. În acelasi timp, considerãm cã dragostea fatã de Ortodoxie nu trebuie exprimatã doar în atitudini defensive si în temeri excesive, ci mai ales în faptele lucrãrii pastorale si misionare concrete, dupã modelul Sfintilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel  rãstignit si înviat nu i-a lãsat încuiati de teamã într-o casã din Ierusalim, ci i-a trimis la propovãduire sau misiune în toatã lumea pãgânã din vremea lor.

 

În orice caz, multumim si celor ce ne încurajeazã si celor ce ne criticã, dacã totul este spre folosul mântuirii credinciosilor si spre binele Bisericii. Când gresim, trebuie sã ne pocãim, sã cerem iertare si sã ne îndreptãm, iar când facem binele, rugãm sã fim ajutati si mai mult, cu fapta, tot spre binele vietii si lucrãrii Bisericii.

 

Rugãm pe Tatãl nostru din ceruri, pe „Pãrintele luminilor de la Care vine toatã darea cea bunã si tot darul” (Iacob 1, 17) sã ne binecuvânteze si sã ne ajute pe toþi, cu al Sãu har si cu a Sa iubire de oameni, ca sã sãvârsim binele în orice timp si în orice loc, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastrã mântuire.

 

 

 

                                      † DANIEL

 

                          Arhiepiscop al Bucurestilor,

 

                      Mitropolitul Munteniei si Dobrogei

 

                 Locþiitor al Tronului Cezareei Capadociei

 

                    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române