Dacă poporul se luminează de faptele mai presus de fire ale lui Iisus, fariseii găsesc noi motive de cleveteală: ,,... cu domnul demonilor îi scoate pe demoni" (Matei 9, 34). Este dovada unei uri a acestei categorii de slujitori ai templului, ură care le întunecă mintea, făcându-i să gândească total nelogic: dacă Satana ar alunga pe Satana, cu siguranţă s-ar produce dezbinare între diavoli, pierzându-se puterea de dominaţie a lor asupra omenirii. Dar, aşa cum spun marii învăţători ai Bisercii, fariseii - în ura lor cumplită - ,,vorbesc nebuneşte şi rău".

Ne putem întreba de ce, oare, Hristos nu a răspuns la aceste vorbe ale fariseilor; cu siguranţă că El avea în vedere să lase faptele - adică minunile - să vorbească de aceasta dată, ca şi în alte împrejurări. Este vorba, aşadar, de un exemplu pe care Iisus ni-l dă tuturor, de a nu căuta lauda oamenilor. A căuta lauda oamenilor este nu un păcat, ci o patimă cumplită, împotriva căreia a vorbit şi Fiul lui Dumnezeu şi ucenicii Săi: ,,Luaţi aminte ca dreptatea voastră [practicarea faptelor bune - n.n.] să nu o faceţi în faţa oamenilor, ca sa vadă ei; altminteri nu aveţi răsplată de la Tatăl vostru Cel din ceruri..." (Matei 6, 1 şi următoarele). Iar Sfântul Apostol Pavel socoteşte că numai lui Dumnezeu I se cuvine laudă şi mulţumire pentru toate faptele noastre cele bune, ,,dar acelaşi Dumnezeu este Cel Care pe toate în toţi le lucrează" (I Corinteni 12, 6). Aşadar, scopul poate preface fapta bună în răutate şi răutatea în faptă bună. Avem exemplul fariseului, a cărui rugăciune s-a transformat în pacat, fiindcă scopul ei era mândria (Luca 18, 10-14).

Hristos ca model suprem al omului în drumul spre desăvârşire a arătat ca şi atunci când facem o faptă bună în văzul oamenilor, gândul trebuie să fie nu la propria slavă, ci la slava lui Dumnezeu, de la care va veni la vremea cuvenită răsplata ostenelilor noastre. Amin.