Congresul Național “Hristos Împărtășit Copiilor” la a X-a ediție
Marţi, 19 Septembrie 2017 14:04

HICÎn perioada 18 – 20 septembrie 2017, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române a organizat cel de-al X-lea Congres Naţional ,,Hristos împărtăşit copiilor", la Centrul Centrul Social-Pastoral "Sfânta Cruce" de la Mănăstirea Caraiman.

În deschiderea întâlnirii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar Patriarhal, a dat citire mesajului Patriarhului României, adresat participanţilor la acest congres.
În cadrul acestei întâlniri au fost susţinute referate de către Pr. Mihai Pavel, director regional pentru Europa de Răsărit și Orientul Apropiat la World Vision România; Dl. Romeo Moşoiu, consilier al ministrului educației naționale; raportul de activitate pe anul 2016-2017, privind Programul „Hristos împărtășit copiilor" și Concursul Național de Creaţie „Icoana și Școala Mărturisirii", prezentate de către Pr. Dr. Constantin Naclad – inspector patriarhal la Sectorul Teologic-Educațional din cadrul Patriarhiei Române; precum și volumul "Hristos împărtășit copiilor – roade binecuvântate" și câteva ghiduri catehetice.
În partea a doua a întâlnirii, a avut loc prezentarea unor modele de bună practică în ceea ce priveşte colaborarea dintre preot şi profesorul de religie/catehet, urmată de dezbateri pe această temă, precum și prezentarea rapoartelor referitoare la activitățile catehetice desfășurate în fiecare eparhie.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, delegatul Episcopiei Severinului și Strehaiei la acest congres a fost Pr. Necșoiu Cosmin-Eftimie, Consilier al Sectorului Social-Media care a prezentat raportul de activitate pentru anul 2016-2017, în care s-a regăsit situația catehetică din eparhie, efectuată prin programele „Hristos împărtășit copiilor", Alege Școala, Concursul Național de Creaţie „Icoana și Școala Mărturisirii", precum și alte proiecte.
În ultima zi a congresului are loc dezbaterea privind strategia pe termen scurt, mediu și lung privind colaborarea dintre Școală, Familie și Biserică, precum și tematica concursului catehetic anual din anul 2017, care se va adresa celor două teme principalale ale anului omagial: Anul omagial al unității de credință și neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.