Concert de colinde în Com. Godeanu, Jud. Mehedinţi
Sâmbătă, 29 Decembrie 2007 12:24

   În seara zilei de 26 decembrie 2007, corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, condus de părintele Arhidiacon Adrian Maziliţa a susţinut un concert de colinde la Casa de Cultură din Com. Godeanu, jud. Mehedinţi.

 

   Numeroşi credincioşi au fost prezenţi la Casa de Cultură din această comună, pentru a asculta concertul susţinut de corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

   Florilegiul bizantin prezentat de corul Episcopiei a fost alcătuit din cântări la slujba Naşterii Domnului şi cântece de stea bizantine, colinde româneşti armonizate, dar şi colinde cântate la unison, culese din Nordul jud. Mehedinţi şi din zona Ardealului.

   Alături de corul Kinonia, un grup de colindători din satul Baloteşti a susţinut un frumos program artistic. De asemenea formaţia de muzică  populară din comună precum şi părintele protoiereu Vasile Ganţu, părintele Zoican Stelian şi alţi invitaţi au interpretat cântece şi doine tradiţionale, bucurând pe toţi cei prezenţi la acest eveniment.

   În încheierea programului artistic, Prea Sfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi strehaiei a rostit un cuvânt de aducere aminte a celui ce, în primăvara acestui an, Pr. Achimescu Gheorghe , preot paroh al parohiei Godeanu, a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata drepţilor.

 

A consemnat Arhid. Ciprian Mocanu, Secretar Eparhial.