Biserica din Jiana se va bucura duminică de prezenţa arhierească
Vineri, 28 Aprilie 2017 08:59

biserica JianaÎn Duminica femeilor mironosiţe, Biserica din comuna Jiana va îmbrăca frumoase straie de sărbătoare, devenind o adevărată oază de pelerinaj și rugăciune pentru credincioșii iubitori de prăznuire.

   Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și    Strehaiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile stranei fiind date protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

   Primele date despre viaţa religioasă în Parohia Jiana apar în jurul anului 1750, când s-a construit prima biserică din lemn, pe locul actualei biserici. Alte date despre biserica de lemn nu mai exista.

   Actuala biserică cu hramul Înălţarea Domnului este ctitoria familiei Ion si Maria Ciupagea şi a fost sfinţită în anul 1885. Este construită din cărămidă, are formă de cruce, cu o turla mare şi două turle mici. 

   Pentru o perioada de aproximativ 100 de ani au slujit biserica mai multi preoti: Pr. Gheorghe Patuleanu, Pr. Vasile Durac, Pr. Ion Georgescu, Pr. Gheorghe Popescu, Pr. Nicolae Rogoveanu, Pr. Ion Ionica. 

   Din anul 1985 parohia este păstorită de Preotul paroh Pr. Purcariu Ştefan.

   În anul 1990 s-a restaurat pictura interioară şi exterioara, o munca titanică realizata în timp record de numai patru luni, iunie-septembrie 1990, de către pictorul Emil Popescu, fiu al comunei, având atunci vârsta de 75 de ani. 

   Biserica a fost resfinţită pe data de 30 septembrie 1990 de vrednicul de pomenire Părintele nostru, Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, ce a acordat rangul "Iconom-Stavrofor" preotului Purcariu Ştefan. 

   În anul 1995 s-a realizat un clopot din bronz la Întreprinderea Mecanoenergetică din Gura Văii , Mehedinţi. Clopotul a fost sfinţit pe data de 14 octombrie 1995, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva. 

   În anul 2005 familia Gheorghe Şi Mariluca Ciobanu din Reşita, fii ai satului, au făcut cateva donaţii de seama: o fântână, mobilier pentru interiorul bisericii, instalaţie electrică pentru iluminatul exterior al bisericii, sobe de teracotă.