Imprimă această pagină
Marți, 07 August 2018 10:04

Preasfinţitul Nicodim la hramul Mănăstirii Lainici. Paraclisul Mănăstirii Coşuştea-Crivelnic a fost binecuvântat.

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În fiecare an, în ziua sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului Iisus Hristos, Mănăstirea Lainici din judeţul Gorj îmbracă haine de sărbătoare. Cu prilejul hramului, sfintele slujbe au fost oficiate de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, având alături sobor de arhierei din care a făcut parte şi Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Mitropolitul Olteniei a explicat că „Schimbarea la faţă“ reprezintă o evoluţie a omului pe scara credinţei şi apropierea de Dumnezeu: „Schimbarea la față este o sărbătoare a întregii Biserici Ortodoxe, întrucât momentul acesta din viața Mântuitorului Iisus Hristos a avut o semnificație și are în continuare în viața credincioșilor. Schimbarea este ceva specific nouă și trăim aceste lucruri încă din copilărire. A te schimba înseamnă o evoluție în bine, a progresa, a ajunge mai sus. Din punct de vedere spiritual, Schimbarea la față presupune pocăința, îndreptarea și apropierea de Dumnezeu. Schimbarea la față a fost sărbătoarea călugărilor, pentru că ei vedeau momentul sublim ca pe o țintă pe care trebuia s-o atingă în viața lor spirituală. Călugării și-au pus ca hram mai cu seamă la schitul Locurele, dar și la Mănăstirea Lainici, ca ei să trăiască momentul evanghelic al Schimbării la fața a Mântuitorului, dar, în același timp, să mediteze și la schimbarea lor din viața de zi cu zi. Aici, la Lainici, oamenii vin din toate părțile, din partea de sud, dar și din partea de nord pentru că mănăstirea îi atrage și sărbătoarea aceasta este vie și lucrătoare în sufletele lor. Părintele stareț Ioachim de la Lainici îi primesc cu bucurie pe toți pelerinii care vin și calcă acest loc sfânt, unde a trăit Sfântul Irodion, dar sfinții din istoria bisericii noaste, care sunt podoaba și frumusețea Mănăstirii Lainici“.

Sărbătoarea „Schimbării la Faţă a Domnului”, ca hram al Mănăstirii Lainici, se leagă mai mult de istoria Schitului Locurele (aşezământ poziţionat la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici). Aici fusese iniţial serbat praznicul Schimbării la Faţă, dar cu timpul, hramul Schitului Locurele a fost adoptat şi de Mănăstirea Lainici. Sărbătoarea a fost statornicită ca hram al acestui schit la data de 6 august 1860, când locaşul de închinare a fost sfinţit de Sfântul Calinic de la Cernica, pe atunci Episcop de Râmnic. Schitul a fost ctitorit de călugării Luca şi Cleopa.

Mănăstirea Lainici este situată în defileul Jiului, județul Gorj la 32 de kilometri de Târgu-Jiu și la 25 de kilometri de Petroșani. Biserica veche a mănăstirii a fost construită la începutul secolului al XIX-lea.

De asemenea, în seara zilei de 6 august, Preasfinţitul Părinte Nicodim a binecuvântat paraclisul Mănăstirii Coşustea-Crivelnic din judeţul Mehedinţi.

Vechea mănăstire Coşuştea - Crivelnic şi-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioada în zona Ilovăţului. Prima atestare documentara datează din anul 1493. A funcţionat până în secolul al XVIII-lea, când apare consemnată în Catagrafiile Mânăstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de ,,Sfânta Mânăstire Crivelnicul”.

Citit 6300 ori Ultima modificare Vineri, 10 August 2018 11:43

Galerie de imagini