Duminică, 02 Septembrie 2018 17:55

Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală din Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în duminicile după Pogorârea Duhului Sfânt atenţia să fie centrată pe anumite minuni, episoade evanghelice şi parabole rostite de Mântuitorul Hristos.

A XIV-a duminică după Rusalii, Pilda nunții fiului de împărat, a fost marcată prin slujbe deosebite la toate bisericile din Eparhie, dar mai cu seamă la Catedrala Episcopală din municipiu, unde a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Evanghelia care s-a citit vorbeşte, prin glasul unei parabole a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, despre Împărăţia cerurilor, despre chemarea pe care însuşi Dumnezeu ne-o face, de-a intra într-însa şi despre vrednicia cu care trebuie să ne apropiem de vistieriile acestei Împărăţii.

Evanghelia după Matei 22, 2-14:

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Aceasta este haina de care are nevoie sufletul nostru, al fiecăruia: curăţenia şi sfinţenia. În urma celor prezentate ne putem întreba: parabola are vreo legătură cu viaţa noastră creştină de astăzi? Sigur că da.

Căci nu numai atunci, dar şi astăzi, cei chemaţi, adică fiecare dintre noi, de cele mai multe ori refuzăm să ne înfiinţăm la dumnezeiasca cină, tocmai ca în parabolă, din pricina feluritelor ispite şi păcate ale omului pământesc din noi.

Citit 4325 ori Ultima modificare Duminică, 02 Septembrie 2018 18:05

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube