Duminică, 03 Februarie 2019 15:25

Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu-Severin în duminica vameșului Zaheu

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Drept-slăvitorii creștini severineni chemați fiind de glasul clopotului la rugăciune, s-au putut bucura de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în Duminica a XXXII-a după Rusalii, care a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe".

Răspunsurile liturgice au fost date de către psalții Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul mehedințean a tâlcuit pericopa evanghelică din acestă Duminică (Ev. Luca 19, 1-10), ce ne vorbeşte despre Zaheu vameşul. ,,Zaheu s-a îndreptat în faţa lui Dumnezeu prin mărturisirea personală a fărădelegilor pe care le comisese şi prin hotărârea de a se îndrepta şi de a îndrepta şi nedreptăţile pe care le făcuse altora. Zaheu rămâne modelul biblic al convertirii pe care Iisus ni-l oferă spre urmare.

Astfel, în această zi de sărbătoare se cade să cugetăm fiecare în parte la vameșul Zaheu. Fiecare dintre noi este în felul său un ,,Zaheu", poate nu exact ca dânsul, poate nu în aceeaşi măsură, poate nu cu aceleaşi păcate şi greşeli, dar fiecare din noi are ceva de îndreptat, are pe cineva pe care l-a nedreptăţit. Pe care l-a îndreptăţit prin cuvânt, prin ocară, prin vorbire de rău, prin aceea că nu i-a recunoscut meritele, l-a invidiat, i-a luat din drepturile cuvenite, sau nu i-a dat ceea ce se cuvinea să-i dea. I-a luat locul care se cuvenea aceluia, sau şi-a însuşit munca lui."

Foto: Marian Gherghinescu

Citit 275 ori Ultima modificare Duminică, 03 Februarie 2019 16:09

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

« Februarie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube