Imprimă această pagină
Duminică, 08 Aprilie 2018 10:50

Învierea Domnului la Catedrala din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Mii de credincioşi au participat în noaptea Sfintelor Paști la slujba Învierii săvârșită la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

 

Încă de la ora 23:00, drept-slăvitorii creştini severineni s-au adunat  pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale  pentru a primi Sfânta Lumină venită de la Ierusalim și pentru a-şi ura la momentul potrivit „Hristos a înviat!” şi a se ruga alături de slujitorii Bisericii în noaptea sfântă.

Lumina pascală a fost oferită credincioşilor de către Preasfințitul Părinte Nicodim care după săvârsirea slujbei Învierii a dat citire Pastoralei de Paşti.

După aceste momente petrecute în duh de rugăciune în pridvor, soborul slujitorilor a continuat în interiorul Catedralei cu slujba Utreniei Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie,  iar credincioşii au petrecut câteva ceasuri în bucuria pascală, împărtăşindu-se la chemarea preoţilor din Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat.

Ambianţa duhovnicească a fost întreţinută de minunatele cântări bisericeşti interpretate de către protopsalţii Catedralei episcopale.

La Sfânta Liturghie, în timp ce la strană se cânta Axionul ”Îngerul a strigat”, Părintele Episcop a citit rugăciunea de sfinţire a Paştilor dinainte pregătite, tăiate după obicei în bucăţi mici şi puse în vase curate peste care s-a turnat vin.

După săvârșirea slujbei pascale, părintele paroh Claudiu Crăciun a invitat credincioșii să participe la praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, hramul Catedralei Severinene, ce avea loc joi în Săptămâna Luminată.

Slujba Sfintelor Paști a fost transmisă și în direct, pe calea undelor şi pe internet, de către postul de radio "Lumina" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei pe frecvenţa 90,4 FM.

Citit 6721 ori

Galerie de imagini