Imprimă această pagină
Joi, 22 Februarie 2018 13:33

În Postul Mare, ierarhul mehedinţenilor va săvârşi Sfânta Liturghie în toate mănăstirile din Eparhie

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În fiecare sâmbătă din perioada Postului Mare, Părintele Episcop Nicodim va săvârşi Sfânta Liturghie într-una din mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Astfel, sămbătă, 24 februarie, Preasfinţia Sa se va afla în mijlocul obştii monahale de la mănăstirea Strehaia, unde va săvârşi Sfânta Liturghie.

Scurt istoric

Mitropolia a II-a a Ţării Româneşti, înfiinţată la 1370 de domnitorul Vlaicu Vodă, cu sediul la Severin, şi-a avut reşedinţa  la Strehaia, în perioada anilor 1474-1504.

Domnul Matei Basarab, descendent din boierii Craioveşti, a rectitorit la 1645 mănăstirea Strehaia, pe vechiul amplasament al Craioveştilor de la sfârşitul secolului XV-lea, unde comunitatea de monahi îşi va afla liniştea interioară, pacea cu ei înşişi şi cu Dumnezeu.

Desfiinţată în urma Legii de Secularizare a averilor mănăstireşti din 1863, Mănăstirea Strehaia a rămas ca biserică de mir până în 1958, când s-a dat în folosinţă noua biserică a localităţii Strehaia.

În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 07 august 2007 s-a aprobat scimbarea destinaţiei mănăstirii ,,Sf. Treime” Strehaia din mănăstire de monahi (călugări) în mănăstire de monahii (călugăriţe).

 

Citit 5377 ori Ultima modificare Joi, 22 Februarie 2018 13:48