Imprimă această pagină
Duminică, 25 Februarie 2018 14:38

Concursul național interdisciplinar "Cultură și spiritualitate românească" în Episcopia Severinului și Strehaiei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La Drobeta Turnu Severin s-a desfăşurat sâmbătă, 24 februarie 2018, etapa judeţeană a concursului național interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească”. Competiţia școlară a avut loc la Școala Gimnazială "Constantin Negreanu" din orașul nostru. Aceasta fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, alături de catedrele didactice de Religie şi Limba şi literatura română.

Cu toate că în această zi se desfășoară și alte competiții, acest concurs s-a bucurat de participarea a numeroși copii din întregul județ.

Din spusele elevilor, subiectele au fost accesibile și de o aleasă frumusețe, îmbinând utilul cu plăcutul, pentru a ajunge la desăvârșire.

Tematica de anul acesta a concursului interdisciplinar s-a desfăşurat pe două niveluri. Pentru clasele V-VI tema “Natura între cer şi pământ”, iar pentru clasele VII-VIII, „Omul între sacru şi profan”. Fiecare dintre elevii participanţi s-a pregătit temeinic pentru a-şi demonstra abilităţile de interpretare a mesajului sacru şi a textului literar.

Mulți dintre ei sunt și olimpici la Religie, dar și la alte discipline școlare. În urma evaluării lucrărilor, cei doi elevi care vor obţine punctajul maxim, câte unul de la fiecare nivel, vor participa la etapa naţională a concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească” ce se va desfășura între 10-13 mai 2018 la Mănastirea Putna.

Obiectivul fundamental este centrat pe promovarea interdisciplinarităţii, prin identificarea arhetipului literaturii de inspiraţie sacră şi valorificând cunoştinţele elevilor despre valorile spirituale româneşti, cu scopul cultivării respectului faţă de acestea şi pentru conştientizarea specificului naţional şi a conexiunilor cu valorile universale. Concursul se adresează elevilor din gimnaziu pasionaţi de înţelegerea relaţiei dintre ficţional/nonficţional, capabili de un act comprehensiv bazat pe interdisciplinaritate şi valorificând componenta de antropologie culturală din programele disciplinelor limba şi literatura română şi religie.

Tematica se circumscrie genericului Frumuseţea sacră a lumii, competiţia desfăşurându-se pe două niveluri.

 

Citit 6146 ori

Galerie de imagini