Imprimă această pagină
Joi, 01 Martie 2018 14:19

Catedrala episcopală va primi şi duminica aceasta vizita ierarhului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În duminica a II-a din post închinată Sfântului Grigore Palama, zi de înălţare duhovnicească spre lumina Taborică pentru creştinii ortodocşi, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin slujeşte Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Împreună cu ierarhul mehedinţean va sluji întregul sobor de preoţi ai Catedralei Chiriarhale, iar răspunsurile stranei vor fi date de grupul psaltic al sfântului lăcaş.

Evanghelia duminicii aminteşte de vindecarea slăbănogului din Capernaum adus în faţa Mântuitorului de prietenii săi. Aceşti patru oameni ne dau o bună lecţie de compasiune şi ajutorare faţă de un confrate în suferinţă, altfel spus, lecţie admirabilă de receptivitate şi solicitudine. Căci nu este suficient să avem credinţă, să mergem la biserică, să facem din când în când câte o faptă bună, ci trebuie mereu să auzim, să vedem şi să fim săritori în ajutorarea celor strâmtoraţi de sărăcie, boli. Este lucrul de căpetenie pe calea mântuirii: să vii cu credinţă în faţa Domnului, să-I simţi prezenţa.

Citit 639 ori Ultima modificare Joi, 15 Martie 2018 12:44