Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.
În Duminica a XXXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Jupalnic din Orșova. Astfel, ierarhul nostru înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi a poposit în mijlocul comunităţii de credincioşi din acest cartier al frumoasei urbe de pe malul golfului Cerna şi a aşezat la inimile celor prezenţi îndemnuri duhovniceşti.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.