Joi, 16 Noiembrie 2017 14:49

Mănăstirea Bistriţa în haine de sărbătoare

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni, 20 noiembrie, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la sărbătoarea de anul acesta închinată Sfântului Grigorie Decapolitul va lua parte şi arhiereul nostru, părintele Nicodim.

În fiecare an la 20 noiembrie Biserica noastră îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui sfinte moaşte se găsesc spre cinstire şi închinare la Mânăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea. A devenit deja o tradiţie ca praznicul să fie sărbătorit în mod deosebit la Mânăstirea Bistriţa de numeroşi credincioşi veniţi atât din Arhiepiscopia Râmnicului cât şi din alte zone ale ţării, iar slujbele religioase să fie săvârşite în sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La ceas de aleasă sărbătoare Sfânta Liturghie va fi oficiată de către un ales sobor de ierarhi.

Momentele liturgice dedicate Sfântului Ocrotitor al aşezământului monahal de la Bistriţa vâlceană şi al întregii Oltenii vor începe din seara zilei de duminică, 19 noiembrie, cu slujba Privegherii şi vor culmina luni, 20 noiembrie, în ziua praznicului, cu Acatistul Sfântului şi Sfânta Liturghie arhierească.

 

Citit 603 ori Ultima modificare Joi, 16 Noiembrie 2017 14:53


mbl live


mbl youtube