Miercuri, 21 Noiembrie 2018 17:01

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului - Hramul parohiei mehedințene Crainici

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Miercuri, 21 noiembrie 2018, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la parohia mehedințeană Crainici, din protopopiatul Baia de Aramă, fiind înconjurat de un ales sobor de preoți.

Sărbătoarea de astăzi are dublă însemnătate pentru credincioșii din această zonă, pe de o parte este prăznuit hramul acestei sfinte biserici, iar pe de altă parte, anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la punerea pietrei de temelie.

Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost date de către Grupul "Sfântul Nicodim" de la  Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu-Severin. 

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit tuturor celor prezenți despre însemnătatea acestei mari sărbători și despre importanța pe care o are asupra vieții fiecăruia.

Biserica din Crainici este monument istoric și a fost ctitorită în 1818 de boierii Burnaz. Pictarea și sfințirea bisericii s-au realizat în 1837 în tehnica fresco, atât la interior, cât și la exterior. Boierii Burnaz au dorit să realizeze această biserică după ce au văzut biserica boierilor Glogoveni, construită la 1730 în satul Glogova (jud. Gorj).

Biserica are naos dreptunghiular cu altar semicilindric și catapeteasma de zid. Pridvorul este deschis, cu 6 stâlpi și 5 arce care susțin 2 calote sferice. Biserica a fost de la început acoperită cu șindrilă, reînnoită în 2008.

Nu au prea fost reparații în timp, decât la stâlpii pridvorului, fapt care face ca să distingem încă pictura originala, chiar dacă este degradată: catapeteasma are o fisură mare în zidărie, iar toate zonele boltite sunt pline de săruri provenite de la permeabilitatea acoperișului din șindrilă veche. Biserica este înconjurată de cimitirul satului Crainici.

Conform tradiției, se știe că în centrul satului, pe Ulița Țigănească, pe deal, a existat o veche biserică de lemn, mai veche decât cea a boierilor Burnaz. Această biserică de lemn a fost însă folosită drept combustibil de către autoritățile comuniste din 1950, la cuptorul de topit piatră de var, pentru a se realiza Căminul Cultural al satului. Pe locul ei nu s-a pastrat decât vechea clopotniță de lemn.

De asemenea, această localitate este cunoscută drept locul natal al Ieroschimonahul Nil care s-a născut aici, la 1 august 1920, dintr-o veche familie de moşneni olteni. A fost licenţiat în Filosofie şi Litere, absolvent în Drept şi doctorand la Teologie. Face primele trei clase în satul natal, apoi clasa a patra în Bucureşti, la şcoala primară a sectorului Ateneul Popular, avându-l coleg pe Regele Mihai, Colegiul “Sfântul Sava” şi Liceul Militar “Alexandru Sturza”. din Craiova. Va absolvi şcoala militară ieşind ofiţer activ cu gradul de sublocotenent, împărtăşind cariera militară, la fel ca unchiul său, generalul Gheorge Dorobanţu. Va renunţa la cariera militară pentru studiu, absolvind Teologia, Filozofia şi Literele şi Dreptul, toate cu „magna cum laudae”. Cunoştea nu mai puţin de 12 limbi străine. Călugărit la Cernica, a trecut prin eparhiile de Galaţi şi Buzău, hirotonit ierodiacon în 1948 şi ieromonah în 3 iulie 1949. În 1952 era vieţuitor la Râmeţ când a cerut a fi primit la Nicula. În martie 1977, imediat după cutremur, părintele este adus în satul Crainici. Era lovit puternic la piept, dar nu se ştiu exact cauzele loviturilor. Nu lasă pe nimeni în preajma sa decât pe sora sa Paulina Dorobanţu şi în data de 27 marie 1977 trece la cele veşnice, fiind înmormântat în satul său natal, Crainici.

 

Foto: Marian Gherghinescu. 

 

Citit 6014 ori Ultima modificare Luni, 26 Noiembrie 2018 10:42

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube