Vineri, 17 August 2018 00:12

Eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, la Podeni

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Centenarul Marii Uniri a declanşat o serie de evenimente culturale care întregesc mândria de a fi român. Înscriindu-se pe această linie, Primăria Podeni din judeţul Mehedinţi organizează sâmbătă, 18 august, începând cu orele 10.00, simpozionul „Podeni-Centenarul Marii Uniri”.

Evenimentul va debuta cu intonarea imnului de stat al Râmâniei, moment ce va fi urmat de săvârşirea slujbei de Te Deum de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei având alături un sobor de preoţi.

În continuare programul va cuprinde alocuţiunile autorităţilor locale, o sesiune de comunicări ştiinţifice, lansarea cărţii „Comuna Podeni, oameni şi locuri” a profesorului Haralambie Lupulescu, vernisajul expoziţiei ETNO, festivitatea de înmânare a diplomelor de participare, un moment artistic intitulat „Marea Unire cu Cântec”, susţinut de grupul Izvoraşul al Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi în final, ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative dedicată vizitei Regelui Mihai I al României la Podeni, completată de momentului artistic „Pe urmele Regelui Mihai I al României la Bolovanu”.

Citit 5092 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube