Sâmbătă, 21 Octombrie 2017 17:39

Biserica din parohia mehedințeană Scăpău a fost resfințită

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, 21 octombrie, biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia mehedinţeană Scăpău a fost resfinţită. Rânduiala liturgică a început la ora 8.30 şi a debutat cu slujba de sfinţire a sfântului locaş, urmată de Sfânta Liturghie.

 

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei înconjurat de un ales sobor de preoţi.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Biserica din Scăpau a fost zidită între anii 1900-1906 și din pricina degradărilor suferite de-a lungul anilor în perioada 2011- 2017 s-au efectuat lucrări de restaurare la această sfântă biserică prin purtarea de grijă a părintelui Radu Adrian Ciupagea și prin contribuția enoriașilor acestei parohii.

După Sfânta Liturghie oficiată în curtea Sfântului locaș de închinare părintele protoiereu Popescu Gheorghe a dat citire actului de sfințire, iar după acest moment domnul profesor Fritea Eugen a ținut un cuvânt de mulțumire la finalul acestuia recitând o poezie compusă de dânsul special pentru acest moment.

Părintele Radu Adrian Ciupagea a mulțumit tuturor enoriașilor care au ajutat la restaurarea acestei biserici și tuturor care l-au sprijinit pentru ca în această zi toată osteneala să fie încununată prin slujba de resfințire.

La finalul cuvântărilor Preasfințitul Părinte Nicodim a acordat gramate de cinstire celor care au contribuit la reparațiile de la această biserică, iar părintelui Radu Adrian Ciupagea care a coordonat aceste lucrări i-a acordat rangul de iconom.

Citit 631 ori


mbl live


mbl youtube