Imprimă această pagină
Vineri, 20 Iulie 2018 18:25

Biserica de la Schitul de Sus și-a prăznuit hramul

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şi în acest an credincioșii mehedințeni au luat parte în număr mare la hramul bisericii de la Schitul de Sus, închinat Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Veniți de la Izvoru Bârzii, de la Balotești sau din municipiul Drobeta Turnu Severin, creștinii au adus dis-de-dimineață prinos de cinstire Sfântului Proroc la cel mai nou lăcaș de cult ridicat sub patronajul său.

Fiind și cel de-al doilea hram al satului Schitul de Sus, mai mulți copii și bătrâni au întâmpinat slăvitul praznic în tradiționalul port popular, ca în vremurile de odinioară.

Bucuria acestora a fost sporită de prezenţa în mijlocul lor a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei care a oficiat aici, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

După slujba euharistică, preoții au săvârșit rânduiala parastasului pentru sufletele celor mutați la Domnul. Credincioșii din această zonă respectă cu sfințenie tradiția Bisericii legată de cultul morților, astfel încât și-au adus aminte și la ceas de bucurie de cei dragi ai lor, trecuți în veșnicie, și au adus la Altar prinoase și colivă, pe care le-au împărțit spre pomenirea veșnică a celor răposați.

Foto: Marian Gherghinescu

Citit 5329 ori Ultima modificare Vineri, 20 Iulie 2018 19:36

Galerie de imagini