Episcopia Severinului si Strehaiei - Articole filtrate după dată: Septembrie 2017
Marți, 12 Septembrie 2017 09:58

Ziua Pompierilor la Drobeta Turnu Severin

În fiecare an,  pe 13 septembrie, este sărbătorită Ziua Pompierilor. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinți organizează o serie de activităţi la împlinirea a 169 de ani de la un moment memorabil al istoriei noastre: lupta eroică purtată pe Dealul Spirii, la 13 septembrie 1848, de Compania de Pompieri din Bucureşti împotriva trupelor otomane venite să zdrobească Revoluţia din 1848.

Episcopia Caransebeşului organizează pe 14 septembrie, cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, tradiţionalul pelerinaj la crucea ridicată pe Muntele Mic în memoria eroilor bănăţeni.

Publicat în Stiri religioase
Marți, 12 Septembrie 2017 09:45

Oaspeți de seamă la Catedrala din Severin

n Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, drept-slăvitorii creștini severineni au venit la rugăciune și comuniune, în Catedrala Episcopală din oraş, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, locţiitor al Episcopiei Dacia Felix. Aceștia au săvârșit tainica jertfă euharistică având alături soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș de închinare.

Publicat în Stiri religioase

Cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, dar și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, al Severinului și Strehaiei, Corul „Pro Musica” din Giula, Ungaria, s-a aflat pentru două zile (9 și 10 septembrie 2017) într-un pelerinaj, efectuat la diferite biserici și mânăstiri din cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Publicat în Stiri religioase

După ani de osteneală și muncă, cu recunoștință față de Dumnezeu și de ctitori, sâmbătă, 09 septembrie 2017, s-a împlinit rânduiala de sfințire a bisericii cu hramul “Sfântul Dorotei de Gaza” a Parohiei Calea Hinovei din protopopiatul Drobeta, comuna Șimian.

Publicat în Stiri religioase

Vineri, 8 septembrie 2017, la marele praznic al Naşterii Maicii Domnului, Mânăstirea Vodiţa, cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi-a serbat hramul. Cu acest prilej s-a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, alături de un mare sobor de preoţi şi diaconi, dimpreună cu obștea monahală condusă de părintele arhimandrit Ioanichie Nicolăescu.

Publicat în Stiri religioase

Cu bucurie duhovnicească binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2017-2018.

Publicat în Stiri religioase
Joi, 7 septembrie, în Episcopia Severinului și Strehaiei a avut loc consfătuirea anuală a profesorilor şi a tuturor cadrelor didactice care predau disciplina Religie în unităţile de învăţământ mehedinţene.
Evenimentul s-a desfășurat începând cu orele 11.00, în sala de conferinţe a Centrului Cultural-Misionar ”Sf Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin și a fost moderat de Prof. Dana Săftoiu, Inspector de specialitate din partea Inspectoratului Școlar Județean Mehedinţi și reprezentantul Centrului Eparhial, Consilierul Sectorului Social-Media al Episcopiei Severinului, preotul Necşoiu Cosmin Eftimie.
În cadrul şedinţei au fost evidenţiate aspecte privind asigurarea aplicării corecte a noilor programe şcolare de gimnaziu pentru religie clasa a V-a; diagnoza procesului educaţional, la religie, pentru anul şcolar 2016-2017 pe centre metodice; priorităţi ale educaţiei pentru anul şcolar 2017-2018; structura portofoliului profesorului de religie, Întalnirea Tinerilor Ortodocși 2017, precum şi alte subiecte.
Publicat în Stiri religioase

Şi duminica acesta drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune, în Catedrala Episcopală din oraş, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, lături de Preasfunțitul Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, locţiitor al Episcopiei Dacia Felix. Aceștia vor săvârși tainica jertfă euharistică având alături soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș de închinare. Alături de Preasfințitul Siluan, se va afla și un grup de credincioși creștin-ortodocși din Ungaria. Atmosfera de rugăciune va fi întreținută de cântările bizantine interpretate în două strane de către psalții Catedralei.

Publicat în Stiri religioase

După ani de osteneală și muncă, cu recunoștință față de Dumnezeu și de ctitori, sâmbătă, 09 septembrie 2017, se va împlini rânduiala de sfințire a bisericii cu hramul “Sfântul Dorotei de Gaza” a Parohiei Calea Hinovei din protopopiatul Drobeta. Lucrarea oamenilor a fost zidirea din piatră, lemn și culoare, făcută cu ajutorul celor care au adăugat sprijinul lor la jertfa Părintelui Paroh Ştefan Ionuţ, pentru a zidi o Casă Domnului: Primăria comunei Şimian, Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Judeţean Mehedinţi, familiile Zăman Ion şi Curelea Ana şi Ion, şi nu în ultimul rând enoriaşii parohiei Calea Hinovei.

Publicat în Stiri religioase


mbl live


mbl youtube