Episcopia Severinului si Strehaiei - Articole filtrate după dată: Noiembrie 2017

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit miercuri, 22 noiembrie 2017, la Reşedinţa patriarhală, pe Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, ambasadorul Republicii Armenia, în vizită de rămas bun la încheierea misiunii diplomatice în România.

Publicat în Stiri religioase

Credincioşii severineni s-au bucurat în duminica a XXVI-a după Rusalii şi prima din postul Crăciunului, de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Publicat în Stiri religioase

Săptămâna trecută echipa de specialiști din cadrul proiectului Inheritances at the Danube Cross-border și-au continuat demersul în satele mehedințene. Aceștia s-au întâlnit cu localnici din satele Gvardinița, Bălăcița, Dobra și Slașoma de la care au putut culege tradiții specifice zonei (cântece, strigături, obiceiuri casnice) și au realizat fotografii ale obiectelor etnografice.

În ziua de 16 noiembrie 2017, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit într-o vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul Nikoloz Nukolozishvili, Ambasadorul Georgiei în România.

Publicat în Stiri religioase

În semn de compasiune cu cei grav afectaţi de ploile torenţiale căzute în regiunea Attica, foarte aproape de Atena, Grecia, și de inundațiile care au urmat, curmând viaţa a 15 oameni, rănind alţi 15 şi provocând mari pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul grec.

Publicat în Stiri religioase

Joi, 16 noiembrie, în sala Nestor Vornicescu a centrului eparhial, începând cu orele 16.00, s-a desfăşurat etapa finală din proiectul interdisciplinar: Educaţie - tradiţie - istorie – religie - arhitectură – arte: Vladislav I Vlaicu domnitorul Ţării Româneşti 1364–1377. 640 ani redescoperirea unei personalităţi, derulat de Asociaţia „Corabia cu arhitectură” în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Publicat în Stiri religioase

Biserica Ortodoxă serbează pe 21 noiembrie Intrarea în biserică a Maicii Domnului, unul dintre cele mai importante praznice închinate Sfintei Fecioare. Cu acest prilej, în lăcaşurile de cult de pretutindeni se va oficia Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, ca un prinos de mulţumire adus Împărătesei neamurilor.

Publicat în Stiri religioase

Luni, 20 noiembrie, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la sărbătoarea de anul acesta închinată Sfântului Grigorie Decapolitul va lua parte şi arhiereul nostru, părintele Nicodim.

Publicat în Stiri religioase

Credincioşii severineni se vor bucura în duminica a XXVI-a după Rusalii şi prima din postul Crăciunului, de prezenţa ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim care va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta Turnu-Severin.

Publicat în Stiri religioase

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, sărbătoreşte astăzi 60 de ani de viaţă. În această binecuvântată zi, sunt alături de Înaltpreasfinţia Sa întreaga suflare de clerici, credincioşi, monahi şi monahii, păstoriţi spre „tot lucrul bun şi spre toată darea cea bună”.

Publicat în Stiri religioase


mbl live


mbl youtube