proiect 3 - violenta ucide ucide violenta

3. Proiectul „Violenţa ucide, ucide violenţa!”

Descriere:  Acest proiect intenţionează să sensibilizeze opinia publică şi să responsabilizeze societatea civilă cu privire la fenomenul delicvenţei juvenile, încercând să atragă în această acţiune câţi mai mulţi parteneri sociali cu atribuţii în acest domeniu.  Episcopia Severinului şi a Strehaiei, prin Biroul de Asistenţă Socială, a fost partener în acest proiect, alături de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi şi Direcţia Judeţeană de Tineret.

Scop: Prevenirea actelor şi faptelor comise cu violenţă, a delicvenţei juvenile şi a victimizării în rândul liceenilor mehedinţeni.

Obiective:

- Întărirea parteneriatului între instituţiile cheie în prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă,la nivelul unităţilor şcolare;

- Mediatizarea proiectului în vederea atragerii şi implicării tinerilor şi a cadrelor didactice în activităţi extraşcolare, ca alternativă a petrecerii timpului liber;

- Desfăşurarea împreună cu partenerii de activităţi preventive, cu mesaj non-violent, în prezenţa mass-mediei locale;

- Identificarea şi promovarea unor exemple de bune practici la nivelul liceenilor mehedinţeni, prin premierea şi promovarea celor implicaţi direct.

Activităţi:

- Organizarea unui simpozion  de lansare oficială a proiectului în prezenţa partenerilor şi a unui număr de 5 elevi de la fiecare liceu din Dr. Tr. Severin, Şimian şi Halânga;

- Dezbateri privind legislaţia specifică în domeniu, prezentarea filmului „Singur acasă” privind lipsa de supraveghere a tinerilor ai căror părinţi sunt plecaţi la munca în străinătate şi aderarea acestora la diferite grupuri infracţionale;

- Întocmirea unor articole pentru mass-media locală cu mesaj nonviolent, a cauzelor şi efectelor fenomenelor de violenţă în şcoală, cu recomandări antivictimale;

- Lansarea unui concurs între licee privind realizarea unor spoturi/filme de scurt metraj „Violenţa ucide, ucide violenţa!”, care abordează problematica violenţei în şcoli;

- Organizarea unei campanii stradale privind responsabilizarea tinerilor pentru prevenirea delicvenţei juvenile, demonstraţii cu pancarte, distribuire de pliante şi fluturaşi, etc.;

- Organizarea unor întreceri sportive între licee, ca alternativă a petrecerii timpului liber, premierea şi mediatizarea câştigătorilor;

- Participarea activă la orele de dirigenţie pe teme referitoare la violenţa în şcoală, dar şi teme de dezbatere a regulamentului şcolar;

- Adresarea de recomandări antivictimale în timpul pauzelor şcolare prin sistemul cu circuit intern de radiofonie;

- Conceperea şi distribuirea unui ghid de bune practici privind măsuri eficiente de prevenire şi combatere a violenţei în şcoli;

-Premierea celor mai bune spoturi/filme realizate de liceeni mehedinţeni şi distribuirea lor mass-mediei locale, în vederea mediatizării şi prezentării.

Rezultate:

-  Atragere şi implicarea şi altor instituţii cu atribuţiuni în domeniu şi a tinerilor liceeni;

- Consolidarea relaţiei cu partenerii sociali, identificarea liceelor participante, stabilirea legăturii cu conducerile instituţiilor de învăţământ;

- Cunoaşterea de către elevi a prevederilor legale şi a consecinţelor privind nerespectarea acestora.

Bugetul: fără finanţare

Perioada: 21. 09. 2009 – 15. 11. 2009