Cateheză despre sfânta tradiţie
 

1.     PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: - am observat în cateheza

anterioară că Dumnezeu S-a revelat oamenilor pe două căi, naturală şi supranaturală, iar calea supranaturală are, la rândul ei, două mijloace: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;

          - cunoaşterea lui Dumnezeu şi a doctrinei Bisericii nu este posibilă numai prin intermediul Sfintei Scripturi, cum greşit pretind confraţii protestanţi şi neoprotestanţi, ci şi prin intermediul documentelor Sfintei Tradiţii, aşa cum vom vedea în cele ce urmează.

          2. ANUNŢAREA TEMEI: astăzi vom prezenta câteva din învăţăturile de bază cu privire la Sfânta Tradiţie.

          3. TRATAREA:

·         definiţie: totalitatea adevărurilor de credinţă necuprinse în Sfânta Scriptură, dar consemnate în scris mai târziu; etimologic, termenul provine din latinescul "traditio-onis" = predare, transmitere (a învăţăturii), povestire; alte denumiri: predanie, memoria vie a Bisericii (Sergiu Bulgakov), viaţa duhului în Biserică (Vladimir Lassky);

·         temeiuri biblice: "Sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus, care dacă s-ar fi scris..." (Ioan 21, 25); "Drept aceea, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră" (II Tesaloniceni 2, 15);

·         temeiuri patristice: - Sf. Vasile cel Mare: "Dintre dogmele şi păstrate în Biserică, pe unele le avem din învăţătura scrisă, iar pe altele le-am primit din tradiţia apostolilor. Ambele forme de transmitere au aceeaşi putere pentru credinţă. Şi oricine are o iniţiere cât de mică în chestiunile bisericeşti nu va ridica obiecţii. Fiindcă, dacă am încerca să lăsăm la o parte obiceiurile care n-au temei scris (în Biblie, n.n.), ca şi când n-ar avea mare însemnătate, am greşi, păgubind Evanghelia în cele esenţiale. De exemplu, ca să amintesc de primul şi cel mai obişnuit: ce temei scris au cei care speră în numele Domnului nostru Iisus Hristos să se însemneze cu semnul Crucii? Din ce scriere am învăţat să ne întoarcem spre răsărit în timpul rugăciunii?... În virtutea căror scrieri (biblice) binecuvântăm apa botezului, undelemnul  ungerii, şi pe cel care se botează? Nu în virtutea tradiţiei transmise în mod tainic? Nu provin toate acestea din învăţătura părinţilor noştri păstrate în taină, care bine au ştiut că prin tăcere se păstrează caracterul sacru al tainelor?..."[1]

- Sf. Ioan Damaschin: "În Sfânta Scriptură nu se pomenesc cele întâmplate la moartea Sf. Născătoarea de Dumnezeu Maria. Dar acestea se povestesc în cea mai veche şi adevărată Tradiţie, care ştie să relateze că în momentul slăvitei ei adormiri toţi Sf. Apostoli care colindau lumea în vederea mântuirii acesteia s-au adunat la Ierusalim venind pe calea aerului. Aici au avut o viziune îngerească şi se auzea o melodie dumnezeiască a puterilor cereşti..."[2].

·         aspecte ale Sfintei Tradiţii: statornic şi dinamic. a. Statornic - se referă la conţinutul Tradiţiei Apostolice (Tradiţia dumnezeiască apostolică), care începe la Cincizecime şi se încheie la moartea Sfântului Ioan, fixat în scris de Biserică până în epoca sinoadelor ecumenice. b. Dinamic = preluarea, comentarea, actualizarea şi trăirea aspectului statornic;

·         criteriile Sfintei Tradiţii au fost fericit formulate de către Vincenţiu de Lerini (sec. IV): "In ipsa item catholica ecclesia magnopere curandum est ut id teneamus quod ubique, quod semper, quod ab omnibus creditum est" (În însăşi Biserica universală trebuie avut grijă foarte mult să ţinem ceea ce a fost crezut peste tot, totdeauna, de către toţi)[3];

·         deosebiri confesionale: - În Biserica Romano-Catolică învăţătura despre Sfânta Tradiţie, principial, este aceeaşi. Aplică, însă, greşit aspectul dinamic al ei, prin introducere de dogme noi, nevalidate de vreun sinod ecumenic;

-         Bisericile Protestante (şi "fiicele" lor mai mici, cele neoprotestante), resping în totalitate Sfânta Tradiţie, susţinând in corpore "Sola Scriptura". Parţial, recunosc şi ei, totuşi, o anumită "tradiţie bisericească", întrucât, vrând-nevrând, şi-au format şi ei tradiţiile lor;

·         documentele care tezaurizează învăţăturile statornice ale Sfintei Tradiţii:

-         hotărârile sinoadelor ecumenice;

-         canoanele Sfinţilor Părinţi;

-         cărţile de cult ale Bisericii;

-         mărturisirile de credinţă şi catehismele Bisericii;

-         monumentele de artă bisericească;

-         datini şi practici acceptate de Biserică.

4. RECAPITULAREA: se fixează elementele principale din tratare, prin câteva întrebări:  "Ce este Sfânta Tradiţie?", "Care sunt temeiurile prin care Biserica o consideră izvor al Revelaţiei?", "Unde este tezaurizată?" etc.

          5. ASOCIEREA: - trebuie sesizată în detalii apropierea profundă a Sfintei Tradiţii de Sfânta Scriptură, deodată cu interdependenţa lor. Pe de o parte, conţinutul Sfintei Tradiţii îşi are temeiul în Sfânta Scriptură, iar pe de altă parte, Sfânta Scriptură însăşi devine mai accesibilă prin elementele de tezaur ale Sfintei Tradiţii (în special tâlcuirile Sfinţilor Părinţi).

          6. GENERALIZAREA: - din cele prezentate până aici, reiese un strâns raport între Scriptură, Tradiţie şi Biserică: "Rostul şi lucrarea Sfintei Tradiţii constă, deci, atât în precizarea înţelesului Scripturii (prin regula de credinţă pe care o are Biserica), cât şi în actualizarea şi dinamizarea cuvântului Scripturii fiecărei generaţii, fiecărui timp, până la sfârşitul veacurilor"[4].

          7. APLICAREA: - Sfânta Tradiţie este preţuită cu adevărat de către cei care cunosc documentele ei şi, mai ales, trăiesc conform principiilor pe care acestea le conţin. Cine le ignoră, n-au ce preţui şi nici nu se pot bucura, din păcate, de binefacerile lor;

          - după cum credem şi mărturisim infalibilitatea Sfintei Scripturi, aşa trebuie să credem şi să mărturisim infalibilitatea Sfintei Tradiţii, având ca temei lucrarea directă şi continuă a Sfântului Duh în viaţa Bisericii[5]  

Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON



[1] Sf. VASILE CEL MARE, Despre Sfântul Duh, XXVII, Migne, P.G. 32, 188; vezi trad. rom. de pr. C. CORNIŢESCU şi pr. T. BODOGAE, vol. 12 PSB, Bucureşti, 1988, p. 79-80.

[2] Sf. Ioan DAMASCHIN, Omilii la Adormirea Fecioarei Maria, 2, 18, Migne, P.G., 96, 748; apud Pr. prof. I. G. COMAN, Sfânta Tradiţie în lumina Sfinţilor Părinţi, în "Ortodoxia", anul VIII (1956), nr. 2, p. 165.

[3] VINCENŢIU DE LERINI, Commonitorium primum, 2, Migne, PL, 50, 640; apud. pr. I. Gh. COMAN, Op. cit., p. 171.

[4] Pr. lector G. REMETE, Dogmatica Ortodoxă, Alba Iulia, 1996, p. 103-104.

[5] Pr. prof. I. Gh. COMAN, Op. cit., p. 178.