Cateheză despre sfânta scriptură
1. PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ: - Dumnezeu S-a revelat oamenilor pe două căi: naturală şi supranaturală. Revelaţia supranaturală, la rândul ei, a fost transmisă tot prin două căi: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;
 - între aceste două căi există unele asemănări (au acelaşi izvor, Dumnezeu; acelaşi mesaj al credinţei, nu se contrazic etc.), dar şi unele deosebiri (ca formă de exprimare, una în scris, cealaltă şi scris şi oral; Sfânta Scriptură este inspirată în totalitate, Sfânta Tradiţie numai parţial; Sfânta Scriptură transmite cuvântul Domnului direct, Sfânta Tradiţie - indirect, uneori comentat, interpretat etc.).
 2. ANUNŢAREA TEMEI: vom vorbi astăzi, cu ajutorul Domnului, despre Sfânta Scriptură.
 3. TRATAREA:
• definiţia: colecţia de cărţi ale Vechiului şi Noului Testament scrise
de către autori sacri, sub inspiraţia Sfântului Duh;
• denumirea: "Biblia" (gr.= cărţile); "Sfânta Scriptură" (lat. Sancta Scriptura);
• cuprinsul: Vechiul Testament - 39 cărţi canonice + 13 necanonice;
Noul Testament - 27 de cărţi canonice ;
• stabilirea canonului: - pentru Vechiul Testament pe vremea lui
Ezdra (sec. V î.Hr.), pentru Noul Testament, sfârşitul sec. I, recunoscut de către Biserică la Sinodul local din Laodiceea (360) şi Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787);
 elemente de istorie a textului biblic: a. Vechiul Testament: aprox.
în anul 1250 î. Hr. Moise primeşte tablele Legii pe muntele Sinai şi scrie Pentateuhul. Celelalte scrieri vetero-testamentare sunt alcătuite până aprox. în sec. V î. Hr. (pe vremea lui Ezdra); Septuaginta = varianta grecească a Bibliei ebraice. Traducerea s-a făcut în Alexandria, pe la 250 î.Hr., de către 72 învăţaţi evrei aduşi din Palestina, de Ptolemeu al II-lea Filadelful. De reţinut că însuşi Mântuitorul (ca de altfel şi Sfinţii Evanghelişti) citează după Septuaginta, nu după varianta ebraică; Vulgata = varianta latină a Bibliei, tradusă de către Fericitul Ieronim (sec. al IV-lea); Textul Masoretic ("masora"=tradiţie) = textul ebraic al Vechiului Testament, transcris în sec. VIII-X d. Hr., care pe lângă consoanele existente până atunci, primeşte şi vocale, pentru a facilita lectura. Unii exegeţi afirmă, însă, că masoreţii au falsificat unele versete, în defavoarea creştinilor şi, evident, în favoarea iudeilor;
b. Noului Testament a fost scris în limba greacă, cu excepţia Evangheliei după Matei, scrisă iniţial în ebraică (dialectul aramaic), dar tradusă apoi în greacă, de către însuşi autorul;
 - împărţirea în capitole şi versete: a. În capitole: sec. al XIII-lea, cardinalul Ştefan Langton şi călugărul Huges de saint Glef; b. În versete: în sec. al XVI-lea, tipograful parizian Robert Ştefan. Această împărţire a permis, apoi, utilizarea lecturii folosind "locurile paralele" de la subsolul fiecărei pagini;
- primele ediţii româneşti ale Bibliei: 1648 (numai Noul Testament,
numit "de la Bălgrad", datorat ostenelii mitropolitului Simion Ştefan); 1688 - prima ediţie integrală ("Biblia lui Şerban"); 1856 - Biblia de la Buzău; 1858 - Biblia lui Şaguna; 1795 - Biblia de la Blaj; 1914 - Biblia de la Bucureşti; 1936 - Biblia lui Gala Galaction şi Vasile Radu; 1944 - Biblia patriarhului Nicodim; 1968 - Biblia patriarhului Justinian etc.
- "Varianta Cornilescu" = acceptată oficial de către Societatea
Biblică Britanică (1921). Cornilescu Dimitrie, călugăr schismatic, a fost iniţial cântăreţ bisericesc al preotului Tudor Popescu, la Biserica "Cuibul cu barză" din Bucureşti, ambii trecuţi la sectari. Este Biblia românească a sectanţilor, cu intervenţii părtinitoare în textul original...
- Biblia de la Ierusalim - opera colectivă a unui mare grup de
specialişti catolici, cu o traducere prea liberă a textelor;
- Biblia "ecumenică" = "Traduction Oecumenique de la Bible"
(TOB), alcătuită de o echipă mixtă, cu note explicative la subsol. Nu are   autoritate ştiinţifică.
 inspiraţia Sfintei Scripturi = autorii ei au scris sub influenţa directă 
a Sfântului Duh. Argument biblic: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură" (II Tim. 3, 16);
• interpretarea Sfintei Scripturi se face atât literal (istorico-
gramatical), cât şi alegoric. Pentru a nu greşi, interpretarea se face numai de către persoane autorizate de Biserică. Să luăm aminte la avertismentul Sf. Ap. Petru: "În ele (Epistolele Sf. Ap. Pavel, n. n.) sunt unele lucruri anevoie de înţeles, pe care neştiutorii le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare" (II, 3, 16). Calităţi sine qua non ale interpreţilor: să fie recunoscuţi  de către Biserică, să cunoască Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie şi să aibă o pregătire teologică atestată oficial, să aibă o viaţă morală corespunzătoare etc.
 importanţa Sfintei Scripturi pentru mântuire. Însuşi Mântuitorul
îndeamnă: "Cercetaţi Scripturile, că socotesc că în ele aveţi viaţă veşnică..." (Ioan 5, 39), iar în alt loc: "Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis" (Ioan 17, 3). Iar cunoaşterea lui Dumnezeu nu este posibilă fără cuvântul Său revelat în Scriptură. De asemenea, se ştie că pentru mântuire este nevoie de credinţă, har şi fapte bune. Credinţa este, întâi de toate, "din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos" (Romani 10, 17). Sfântul Ioan Gură de Aur, bun cunoscător şi mare exeget al Sfintei Scripturi, afirmă: "Cunoaşterea Scripturilor întăreşte duhul, curăţă conştiinţa, smulge patimile înrobitoare, seamănă virtutea, ne ridică deasupra săgeţilor diavolului, ne face să locuim aproape de cer, eliberează sufletul de legăturile trupului, dându-i aripi uşoare şi face să intre în sufletul cititorilor tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai bine" . 
 4. RECAPITULAREA: - se fixează elementele de bază ale întrebări de genul "ştiţi să nominalizaţi câteva dintre cărţile V. T. şi N. T.?", "cum se face interpretarea Sfintei Scripturi?", "care este importanţa ei pentru mântuire?" etc.
 5. ASOCIEREA: - cunoaşterea supranaturală dobândită prin Sfânta Scriptură se asociază (şi se completează) cu ajutorul Sfintei Tradiţii (despre care vom vorbi într-o cateheză separată), dar şi prin cunoaşterea naturală (directă) a creaţiei, după cuvântul psalmistului: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria" (Psalm 18, 1).
 6. GENERALIZAREA: - Sfânta Scriptură este Cartea prin excelenţă, din trei puncte de vedere: a. istoric (istoria mântuirii neamului omenesc); b. religios-moral (cea mai înaltă scriere sacră); c. literar (un monument unic al literaturii universale).
 7. APLICAREA: - credem că sunt valabile şi astăzi cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: "Necunoaşterea Sfintei Scripturi este pricina tuturor relelor" . De aceea, remediul se subînţelege.
 - fiecare creştin trebuie, mai ales în condiţiile complicate ale vieţii contemporane, să fie un om "tare în Scripturi", aşa cum se spune în Faptele Apostolilor despre iudeul Apollo, alexandrin de neam (18, 24);
- cunoaşterea autentică a Scripturii este pază bună împotriva oricăror
rătăciri, înlesneşte aflarea celor mai bune răspunsuri în faţa atacurilor sectare şi este cel mai preţios sprijin în misiunea noastră de a-i ajuta pe semeni să se apropie de Dumnezeu.
      *

Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON