Cateheză despre sfânta biserică

1.     PREGĂTIREA APERCEPTIVĂ:

-         mântuirea are două aspecte esenţiale: obiectivă şi subiectivă; cea

obiectivă se mai numeşte şi răscumpărare, cu trei dimensiuni: de jertfă, recapitulativă şi ontologică; cea subiectivă se numeşte şi îndreptare, fiind lucrarea de însuşire personală a mântuirii obiective, cu ajutorul harului, prin credinţă şi fapte bune;

          - mântuirea subiectivă (sau personală) nu se poate realiza decât în Biserică, pentru că aici se dobândeşte harul, prin Sfintele Taine, începând cu Botezul ("De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu" - Ioan 3, 5), căci în afara Bisericii nu există mântuire ("Extra Ecclesia nulla salus", a spus Sf. Ciprian[1] şi tot el a afirmat: "Cine nu are ca mamă Biserica, nu poate avea pe Dumnezeu ca tată"[2]).

2. ANUNŢAREA TEMEI: Astăzi vom vorbi despre importanţa Bisericii pentru mântuirea noastră.

3. TRATAREA:

          1. Întemeierea Bisericii: a. Tainic, prin jertfa de pe Cruce a Mântuitorului ("... să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său" - Fapte 20, 28); b. În mod văzut, istoric, în ziua Pogorârii Sfântului Duh, la Cincizecime (Fapte 2);

          2. Fiinţa Bisericii: a. Biserica este o instituţie teandrică (divino-umană), care-i cuprinde pe toţi cei botezaţi, care mărturisesc credinţa cea una, uşa ei fiind deschisă pentru toţi oamenii, inclusiv pentru cei păcătoşi ("Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi...", Matei 9, 12); b. Biserica are două aspecte: văzut (locaş, membrii, acte cultice etc.) şi nevăzut (harul şi toate lucrările tainice); c. Biserica de aici, de pe cale, se numeşte "luptătoare", iar cea de dincolo de pragul imanentului, "triumfătoare". Biserica are, aşadar, şi un caracter veşnic, căci fiind " zidită pe piatra credinţei, nici porţile iadului nu o vor birui!" (Matei 16, 18);

          3. Însuşirile Bisericii sunt cele mărturisite în Simbolul de Credinţă: una, sfântă, sobornicească şi apostolească. a. Una - întrucât Unul este Întemeietorul şi capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Efeseni 1, 23); b. Sfântă - sfânt fiind Duhul care lucrează în ea. În acest sens mărturisim despre ea că este şi infalibilă ("fallo" = a înşela; "infallo" = care nu înşeală, care nu greşeşte); c. Sobornicească (= universală) - întrucât are în vedere mântuirea tuturor oamenilor ("Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii  să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină", I Tim 2, 4) şi se sprijină pe cele 7 sinoade (soboare) ecumenice; d. Apostolească - se sprijină şi pe mărturia Sfinţilor Apostoli, în prezenţa cărora s-a întemeiat şi care, la rândul lor, au întemeiat biserici locale în lumea cunoscută atunci. Lor li s-a spus: "Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura..." (Marcu 16, 15) şi "Mergând, învăţaţi..." (Matei 28, 19).

4. Membrii Bisericii: clerul (ierarhia) şi poporul drept-credincios (mirenii).

          5. Biserica este şi factor al educaţiei, nu doar al mântuirii. Este important să remarcăm rolul ei şi în plan pedagogic, istoric-naţional etc. (La noi, cel puţin, după retragerea aureliană (271-275) până la întemeierea cnezatelor şi voevodatelor (secolul al XIV-lea) şi până la unificarea lor (Basarab I, 1330), singura instituţie existentă neîntrerupt a fost Biserica. Ei îi revine, aproape în exclusivitate, meritul de a fi salvat fiinţa neamului de la pierire, în faţa atâtor năvălitori, care-şi făcuseră drum pe la noi în acel mileniu văduvit de o conducere statală unitară. Acest mileniu, numit "întunecat", datorită acestei obscurităţi pe plan politic, a fost luminat doar de harul credinţei drept-măritoare, dăruit cu generozitate, atunci ca şi astăzi, de Sfânta Biserică. Ea a ţinut loc şi de şcoală şi de cancelarie domnească. Episcopii şi preoţii au fost conducători spirituali la vedere şi, tainic, cu timp şi fără timp, cu voie şi fără de voie, îndrumători şi sfătuitori politici).

          4. RECAPITULAREA:

-         Cine a întemeiat Biserica? Care este "ziua ei de naştere" în istorie?

-         Care sunt elementele care ţin de fiinţa Bisericii?

-         Detaliaţi rolul Bisericii ca factor al educaţiei.

5. ASOCIEREA:

-         Biserica, cu toate că este factorul cel mai important în lucrarea de

mântuire, din punct de vedere al educaţiei creştine nu este singurul. O dată cu ea, factori esenţiali ai educaţiei sunt familia şi şcoala. Astfel, buna conlucrare între aceşti trei factori este determinantă pentru formarea caracterului moral creştin, ţinta finală a educaţiei.

6. GENERALIZAREA: Biserica este darul lui Dumnezeu în care şi

prin care dobândim mântuirea. Acest adevăr incontestabil a fost exprimat într-un mod deosebit de inspirat de către Fericitul Augustin: "În afara Bisericii poţi avea totul în afară de mântuire. Poţi avea cinstire, poţi deţine Evanghelia, poţi avea credinţă şi să predici în numele Sfintei Treimi, dar niciodată nu vei putea găsi mântuire decât în Biserică!"[3].

           7. APLICAREA:

-         când pronunţăm cuvântul "Biserică" ne gândim, deodată, la clădirea

(locaşul) de cult, la comunitatea credincioşilor (I Cor. 1, 2) şi la viaţa liturgică;

-         sfinţenia Bisericii se reflectă şi se regăseşte, prin extensiunea

binefacerilor ei, atât în viaţa de familie (familia însăşi este numită "mica biserică"), cât şi în sufletul ("inima") fiecărei persoane în parte. Aşa se explică un minunat fragment de rugăciune din Canonul Sfintei Împărtăşanii: "Fărădelegile mele trece-le cu vederea, Doamne, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, şi curăţeşte inima mea, făcând-o biserică a Preacuratului Tău Trup şi Sânge...”. În acelaşi sens, la fel de minunat, se exprimă Sf. Efrem Sirul: "Să facem din sufletele noastre biserici, care să fie vrednice de Dumnezeu. Dacă vine unul din cei mari ai pământului, chiar şi uşa ta se împărtăşeşte de cinste. Cu atât mai mult trebuie să fie împodobită dacă Dumnezeu însuşi locuieşte în tine. Fii pentru El biserică şi preot. Slujeşte-i Lui în biserica ta, după cum a fost şi El preot şi jertfă pentru tine. Fii şi tu pentru El biserică, preot şi jertfă. Fiindcă sufletul tău este biserică, nu lăsa nici o necurăţenie în ea. Nu lăsa nimic în casa lui Dumnezeu din cele ce sânt urâte. Împodobeşte-o în schimb cu tot ceea ce i se cuvine Lui..."[4]

Pr. Prof. Dr. Vasile GORDON



[1] Epistole 73, 21, 2; vezi şi Apologeţi de limbă latină, vol. 3 PSB, Bucureşti, 1981, p. 432

[2] De Unitate Ecclesiae, VI; Epistola 74, 7, 2; vezi  Apologeţi... cit., p. 438.

[3] Apud N. MOLDOVEANU, Comori dezgropate, Editura "Casa şcoalelor", Bucureşti, 1997, p. 44.

[4] Ibidem, p. 38.