Consfătuirea profesorilor de Religie din judeţul Mehedinţi
Profesorii de religie din Mehedinţi s-au întâlnit în data de 10 septembrie, de la ora 11:00, în Sala Nestor Vornicescu a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, pentru a discuta despre ora de religie, acum la început de an şcolar.
Profesorii de religie au primit binecuvântarea PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care le-a vorbit despre valorile Ortodoxiei.
Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean a participat domnişoara Daniela Săftoiu-Inspector de Religie iar din partea Episcopiei Severinului şi Strehaiei a participat Pr. Ioan Ovidiu Polexă, Consilier pentru Învăţământ şi Tineret.
Principalele subiecte aflate pe ordinea de zi au tratat noile reglementări în domeniu primite de la Ministerul Educaţiei, structura noului an şcolar, noutăţi privind programa şcolară, stabilirea cercurilor pedagogice din anul şcolar 2010 - 2011, proiecte propuse de Episcopia Severinului şi Strehaiei şi inspectorul de religie în vederea sporirii implicării în acţiunile misionare şi umanitare.
Şi în acest an va continua concursul ,,Ucenicii credinţei”, festivalul de oratorie ,,Sf. Ioan Gură de Aur” sau cel de fotografie sacră ,,Vârstele luminii”. Tot cu acest prilej profesorilor li s-a adus la cunoştinţă faptul că dascălii de religie din Mehedinţi au o platformă online şi pe Internet.