Pastorală la Învierea Domnului 2017

 

 

 

ÎNVIEREA DOMNULUI – PRAZNICUL VIEŢII

„Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm!

Paştile Domnului, Paştile!

Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,

Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,

cei ce cântăm cântare de biruinţă.”

(Canonul Învierii – Irmosul Cântării I)

            Iubiţii mei fii duhovnicești,

            Aceste cuvinte, pe care le psalmodiază cântăreţii bisericeşti şi slujitorii Sfintelor Altare la acest praznic împărătesc, redau bucuria duhovnicească pe care o simte tot creştinul, fiindcă Iisus Hristos, prin slăvita Sa înviere, devine Biruitorul morţii şi Stăpânul vieţii. Bucuria duhovnicească se datorează împăcării neamului omenesc cu Dumnezeu prin pogorârea la iad şi, apoi, învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos. Din acest motiv, Învierea Domnului este cea mai însemnată sărbătoare, fiind prăznuită de întreaga creştinătate. A fost numită praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor[1]. Cu mulţi ani înainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ, psalmistul, inspirat de Dumnezeu, spunea despre această sărbătoare că este „ziua cea mare, pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-ânsa” (Psalmul 117, 24).

            Sărbătoarea de azi, Învierea Domnului, se mai numeşte şi Paşti, cuvânt care în limba ebraică înseamnă trecere. Cu acelaşi înţeles l-au folosit şi egiptenii în antichitate, sărbătorind solstiţiul de primăvară, adică trecerea soarelui din emisfera sudică în emisfera nordică. Pentru egipteni, cuvântul pasah, adică trecere, însemna biruinţa luminii asupra întunericului. Poporul evreu a preluat acest cuvânt de la egipteni, zicându-i pesah, tot cu înţelesul de trecere. Se refereau la trecerea lor în chip miraculos prin Marea Roşie, adică eliberarea lor din robia egipteană şi întoarcerea, după 400 ani de suferinţă în Canaan, adică în Ţara Făgăduinţei.

            De la evrei, cuvântul a fost preluat de greci, iar de la aceştia de către latini. Din limba latină, cuvântul pascha-paschae a ajuns în limba română cu sensul de trecere din moarte la viaţă, datorită jertfei şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

            Lămuriri concludente cu privire la ziua Învierii Domnului găsim în Sinaxar, unde citim: „Numim sărbătoarea de azi Paşti după cuvântul care în vechiul grai evreiesc înseamnă trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru nefiinţă la fiinţă. În această zi, smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roşie, şi tot în această zi s-a pogorât din ceruri şi S-a sălăşluit în pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din legăturile iadului, l-a suit la cer şi l-a adus iarăşi la vechea vrednicie a nemuririi”[2].

           

            Iubiţi credincioși,

Învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare a vieţii sau praznic al vieţii, fiindcă moartea a fost biruită de Mântuitorul sufletelor noastre. Este sărbătoarea vieţii fiindcă „prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura unei alte vieţi veşnice”[3]. Ori de câte ori cântăm troparul acestui praznic, mărturisim Învierea: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Odată cu pogorârea la iad, Iisus Hristos a slobozit „sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila în iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putinţa să se urce la ceruri”[4]. Prin învierea Sa, Hristos ne asigură de existenţa unei alte lumi cereşti, ne-a arătat că moartea trupească nu poate înghiţi făptura noastră. Neamul omenesc nu mai rămâne despărţit de Dumnezeu.

             În această zi deosebită, Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să ne bucurăm duhovniceşte şi să „prăznuim cu strălucire Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogăţit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. Să prăznuim şi risipirea vrajbei, arătând prin aceasta unirea noastră cu Dumnezeu şi cu îngerii”[5].

            Bucuria duhovnicească pe care o trăim sărbătorind acest praznic al vieţii este prelungită până la Înălţarea Domnului, timp în care ne spunem unii altora Hristos a Înviat! și Adevărat a înviat!. Un ierarh cunoscut al Bisericii noastre, referindu-se la Învierea Domnului, spunea: „Când rostim adevărul că Hristos a înviat, mărturisim totodată şi adevărul că viaţa e mai tare decât moartea, binele e mai puternic decât răul, dreptatea alungă nedreptatea, bucuria învinge tristeţea, adevărul biruie minciuna şi lumina înlătură întunericul”[6].

            Prin Învierea Sa din morţi, Mântuitorul Iisus Hristos sfărâmă robia morții, dăruindu-ne siguranța că şi noi putem moșteni viața veșnică. El este garanţia învierii noastre. Aceste adevăruri de credinţă au fost exprimate de Sfântul Apostol Pavel, care spune: „Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a Învierii) celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15, 22).

            Se cuvine să ne amintim în această zi a învierii de marea dragoste pe care Dumnezeu a arătat-o nouă, oamenilor, şi lumii întregi. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, zicea Sfântul Ioan Evanghelistul, încât pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

            Iisus Hristos, Cel înviat a treia zi din morţi, a adus lumina vieţii: „Eu sunt Lumina lumii. Cel ce vine după Mine nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).

            Iubiţi frați creștini,

            Timp de trei ani şi jumătate, cât a propovăduit cuvântul Evangheliei Sale, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a arătat calea care duce către împărăţia cerurilor şi moştenirea vieţii veşnice. El a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Sfântul Apostol Petru precizează în prima sa epistolă: „Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune, să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug; să se ferească de rău şi să facă bine; să caute pacea şi s-o urmeze; căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor, iar faţa Domnului este împotriva celor ce fac rele” (I Petru 3, 10-12).

            În Didahia sau Învăţătura celor doisprezece Apostoli sunt descrise pentru neamuri două căi: una a vieţii şi alta a morţii. Sunt prezentate două drumuri sau două direcţii spre care omul, liber fiind, poate decide şi alege pe care să-şi îndrepte paşii. Ideea aceasta se găseşte şi în cartea Levitic, capitolul 26, capitol intitulat Binecuvântări şi Blesteme. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu aduce omului binecuvântări, iar neascultarea şi nesocotirea poruncilor Lui, aduce blestemul. Moise, inspirat de Dumnezeu, scria în cartea Deuteronom: „Iată, Eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul, (...) binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronom 30, 15; 19).

            Calea morţii a fost descrisă ca fiind „rea şi plină de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfrânări, hoţii, idolatrii, vrăji, farmece, răpiri, mărturii minci­noase, făţărnicii, inimă vicleană, vicleşug, mândrie, răutate, obrăzni­cie, lăcomie, cuvinte de ruşine, invidie, neruşinare, îngâmfare, fudulie, lipsă de teamă. Prigonitori ai celor buni, urâtori de adevăr, iubitori de minciună; nu cunosc răsplata dreptăţii, nu se lipesc          de bine, nici de dreapta judecată; nu priveghează spre bine, ci spre rău; bunătatea şi răbdarea este departe de ei; «iubesc cele deşarte» (Psalmi 4, 2), «umblă după mită» (Isaia 1, 23), nu miluiesc pe sărac, nu sufăr pe cei necăjiţi, nu cunosc pe Creatorul lor, «ucigaşi de copii» (Înţ. lui Solomon 12, 5), stricători ai făpturii lui Dumnezeu, întorc spatele celui lipsit, asupresc pe cel în strâmtorare; apărători ai bogaţilor, judecători nelegiuiţi ai săracilor, plini de tot păcatul[7].

            Cine pornește pe calea vieții, Îl iubește pe Dumnezeu–Creatorul şi pe semenul lui. În continuare, vă punem la suflet câteva învăţături care descriu drumul pe care se cuvine a-l urma în viaţa de aici: „Fiul meu, fugi de orice rău şi de tot ce este asemenea lui. Să nu fi mânios, că mânia duce la ucidere; nici invidios, nici certăreţ, că din toate acestea se nasc ucideri. Fiul meu, să nu fi poftitor, că pofta duce la desfrîu; să nu spui cuvinte de ruşine, şi nici să te uiţi cu ochi pofticioşi, că din toate acestea se nasc adulterele. Fiul meu, să nu ghiceşti viitorul după zborul păsărilor, pentru că aceas­ta duce la închinare de idoli; să nu descânţi, să nu citeşti în stele, să nu faci vrăji, să nu vrei să auzi de ele, nici să le vezi, că din toate acestea se naşte închinarea la idoli. Fiul meu, să nu fi mincinos, pentru că minciuna duce la hoţie; nici iubitor de argint, nici iubitor de slavă deşartă, că din toate acestea se nasc hoţiile. Fiul meu, să nu fi cârtitor, pentru că te duce la hulă, nici obraznic, nici cu gând rău, că din toate acestea se nasc hulele. Să fii blând, pentru că «cei blânzi vor moşteni pământu1» (Matei 5, 5; Psalmi 36, 11). Să fii îndelung răbdător, milos­tiv, fără răutate, paşnic şi bun, tremurând totdeauna pentru cuvintele pe care le-ai auzit. Să nu te înalţi pe tine însuţi, nici să ai sufletul tău obraznic. Să nu se lipească sufletul tău de cei mândri, ci să ai legaturi cu cei drepţi şi cu cei smeriţi (Romani 12, 16). Cele ce ţi se întâmplă să le primeşti ca bune, ştiind că nimic nu se face fără Dumnezeu[8].

            Închei acest cuvânt pastoral, dorindu-vă tuturor să mergeţi pe calea vieţii, pentru a avea parte de Împărăţia Cerurilor.

Vă îmbrăţişează cu dragoste părintească al dumneavoastră pururi rugător către Milostivul Dumnezeu

† Nicodim

Episcopul Severinului și Strehaiei


[1](...), Slujba Învierii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 38.

[2]Ibidem, pp. 32-33.

[3]Ibidem, p. 37.

[4]Ibidem, p. 33.

[5]Ibidem.

[6]Ps. Dr. Vasile Coman, Slujind lui Dumnezeu şi oamenilor, ediţia a II-a, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1984, p. 12.

[7](...), Învăţătură a celor doisprezece Apostoli, V, 1-3, în colecţia Părinţi şi Sciitori Bisericeşti, vol. 1, trad., note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1979, p. 28.

[8]Ibidem, pp. 26-27.