Pastorala la Nasterea Domnului 2012
 
 
 
 
 
 
 
 
 
† NICODIM

Din mila lui Dumnezeu,

Episcop al Severinului şi Strehaiei

Iubitului nostru cler,

cinului monahal şi drept-credinciosului

popor din Episcopia Severinului şi Strehaiei,

har, pace, sănătate şi alese bucurii duhovniceşti de la Dumnezeu,

iar de la noi părintească îmbrăţişare şi arhierească binecuvântare!

NAŞTEREA DOMNULUI HRISTOS ŞI

FECIORIA MAICII DOMNULUI

 

 

Motto:

„Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?  Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. 

(Luca I, 34-35).

Iubiţi fraţi creştini,

Aceste cuvinte reprezintă o parte din convorbirea pe care a avut-o Sfântul Arhanghel Gavriil, ca trimis al lui Dumnezeu, cu Fecioara Maria. Din această convorbire reiese că Iisus Hristos S-a născut din Fecioara Maria, ea fiind adumbrită de la Duhul Sfânt. De asemenea, ni se precizează că Cel născut din Fecioară se va chema și Fiul lui Dumnezeu, fiindcă a fost născut mai înainte de veci din Tatăl,[1] așa după cum mărturisim și noi în Simbolul de Credință: „Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”[2].

Întreaga convorbire dintre Sfântul Arhanghel Gavriil şi Fecioara Maria a fost relatată pe larg de Sfântul Evanghelist Luca, care descrie pe înţelesul nostru buna vestire a nașterii Fiului lui Dumnezeu. El spune următoarele: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca I, 26-30). La auzul acestor cuvinte spuse de Sfântul Arhanghel Gavriil, Fecioara Maria rămâne uimită, surprinsă, chiar înfricoșată. „Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta”? (Luca I, 29). De aceea, trimisul lui Dumnezeu o încurajează şi îi face cunoscută vestea cea mare: „Nu te teme, Marie, că ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus” (Luca I, 31).

Cine ar putea descrie uimirea sau starea sufletească trăită de  Fecioara Maria în faţa Arhanghelului Gavriil? Deși se rugase de mică, atunci când locuia la Templu, deși poate mai avusese alte revelaţii, cuvintele spuse de înger o determină, totuși, să întrebe: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca I, 34). În continuare, îngerul îi precizează cum va avea loc naşterea, fără ca ea să ştie de bărbat: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Luca I, 35).

La auzul acestor cuvinte ale îngerului, Fecioara Maria, înţelegând de la acesta că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca I, 37), află că şi Elisabeta, rudenia sa, a zămislit fiu la bătrâneţile ei şi este în luna a şasea, deşi fusese stearpă (Luca I, 36). De aceea, ea răspunde cu toată smerenia: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca I, 38).

Cu toate că trăia în casa lui Iosif, un bărbat drept, în vârstă de peste 80 de ani, Fecioara Maria ţine să precizeze că ea nu ştie de bărbat (Luca I, 34). Ea trăia în feciorie împlinind legământul făcut de drepţii şi dumnezeieştii ei părinţi, Ioachim şi Ana, când s-au rugat să le dea rod pântecelui și au făgăduit că orice se va naște va fi afierosit Domnului. Legământul acesta a fost făcut cunoscut arhiereilor de la Templu, când au dus-o acolo pe Maria, la vârsta de trei ani. Ajunsă la vârsta de cinsprezece ani, arhiereii o încredinţează dreptului Iosif, pentru a avea grijă de ea. La casa acestuia, viețuind în feciorie și rugăciune, primește vestea cea mare de la Arhanghelul Gavriil. Această trăire curată, mărturisită de Fecioara Maria la Luca I, 34, este precizată și de Sfântul Evanghelist Matei, care zice: „Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Matei I, 18).

Tot Sfântul Evanghelist Matei ne mai precizează amănuntul că Iosif, văzându-o însărcinată şi considerând că cineva a înşelat-o, el ştiindu-se drept şi curat, a vrut să o lase, să fugă: „Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând să o vădească, a voit să o lase în ascuns” (Matei I, 19). Bătrânul şi dreptul Iosif se poartă exemplar, după cum îl descrie şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Drept, aici înseamnă virtuos în toate. Cuvântul dreptate are două sensuri: unul când nu iei dreptul altuia; altul, când săvârşeşti toate faptele de virtute”[3]. Aşadar Iosif nu se supără, nu o ceartă, n-o izgoneşte de la casa sa, ci cugetă să o lase cu toată agoniseala lui de-o viață, să-şi nască pruncul, iar el să plece. Este însă oprit de îngerul Domnului: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într'însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.” (Matei I, 20-21).

Dreptmăritori creştini,

În scrierile lor, Părinţii au vorbit despre pururea-fecioria Maicii Domnului care a fost fecioară înainte de naştere şi după naştere a rămas iarăşi fecioară. Unul dintre părinţii care s-a referit printre altele şi la fecioria Maicii Domnului a fost Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Astăzi, Cel născut din Tatăl mai presus de minte şi de cuvânt, pentru mine se naşte din Fecioară, tot mai presus de minte şi de cuvânt. Atunci S-a născut din Tatăl după fire mai presus de veci, după cum ştie Cel ce L-a născut. Astăzi se naşte iarăşi mai presus de fire, după cum ştie harul Duhului cel Sfânt. Naşterea lui de sus adevărată este, iar naşterea de jos, fără de minciună. Cu adevărat din Dumnezeu, Dumnezeu S-a născut şi cu adevărat Acelaşi, din Fecioară, om S-a născut. Sus, Singurul Unul-Născut din Cel Nenăscut, jos, singurul Acelaşi, Unul-Născut din singură Fecioara. Şi după cum necucernic lucru este să te gândesti la mamă, la naşterea de sus, tot astfel de hulă este şi lucrul să te gândeşti la tatăl, la naşterea de jos. Tatăl a născut fără curgere, iar fecioara a născut fără stricăciune... Din această cauză nici naşterea Lui de sus nu este tâlcuită, nici naşterea Lui în vremurile din urmă nu rabdă iscodire. Că a născut fecioara astăzi, o ştiu! Că a născut Dumnezeu mai presus de timp, o cred! Dar chipul naşterii am învăţat să-l cinstesc în tăcere şi am primit ca prin cuvinte să nu iscodesc. Când e vorba de Dumnezeu, nu trebuie să căutăm la firea lucrurilor, ci să credem în puterea Celui ce le săvârşeşte”[4].

Acelaşi Sfânt Părinte a avut în vedere că mulţi dintre păgâni şi iudei nu credeau că Fecioara Maria a născut, fiind adumbrită de la Duhul Sfânt, fără sămânţă, de aceea el precizează: ,,Pentru că nici păgânii, nici iudeii, nici ereticii nu credeau că Dumnezeu a născut pe Cuvântul fără sămânţă şi fără pătimire, de asta, când Se naşte azi din trup pătimitor, a păstrat nepătimitor trupul cel pătimitor, ca să arate că, după cum atunci când S-a născut din fecioară, n-a stricat fecioria, tot astfel şi Dumnezeu a născut dumnezeieşte ca Dumnezeu pe Dumnezeu-Cuvântul, rămânând neîmpuţinată şi neschimbată Sfânta Lui fiinţă”[5].

Iubiţi fii duhovniceşti,

Am ţinut să arătăm cuvintele de învățătură, pline de înțelepciune spuse de Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru ca nimeni să nu se îndoiască de lucrarea dumnezeiască. Să-i apreciem bunătatea, iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, „că Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan III,16).

Ţinând seama de afirmaţia îngerului că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă (Luca I, 37), se cuvine ca noi să credem şi să nu ne îndoim de această lucrare dumnezeiască. Să fim cu luare aminte la cuvântul Sfântului Ioan care ne îndeamnă: ,,Nu merge (…) mai departe cu iscoditul! Nu căuta mai mult decât spun cuvintele evanghelistului! Nu te întreba: cum a lucrat Duhul cel Sfânt această zămislire din Fecioră? Dacă nu ne putem explica chipul în care se plăsmuieşte copilul când se naşte în chip firesc, cum putem să ne explicăm, oare, o naştere săvârşită prin minunea Sfântului Duh? Ca să nu mai hărţuieşti pe evanghelist, ca să nu te mai necăjeşti punând mereu aceste întrebări, scapă de orice nedumerire spunând: Dumnezeu a făcut minunea! Chiar evanghelistul spune aşa: Nu ştiu nimic mai mult;  atât ştiu, că ceea ce s-a făcut, s-a făcut de la Duhul Sfânt. Să se ruşineze dar cei care caută să pătrundă cu mintea lor naşterea cea de sus a Fiului! Dacă nimeni nu poate explica naşterea aceasta în timp din Fecioară, naştere cu nenumăraţi martori, prezisă cu atâţia ani înainte, văzută şi pipăită, cât de mare trebuie să fie nebunia acelora care iscodesc şi încearcă să pătrundă cu mintea naşterea cea nespusă a Fiului din Tatăl? Nici Arhanghelul Gavriil, nici Matei n-au putut să spună ceva mai mult, ci atât doar că S-a născut de la Duhul Sfânt; dar cum de la Duhul şi în ce chip, nici unul din ei nu ne-a explicat. Nici nu era cu putinţă”[6].

Iubiţi fii sufleteşti,

Să trăim cu toţii bucuria adusă de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, gândindu-ne la îngerii care ,,nu fluieră o cântare lipsită de noimă, ci ei cântă cântare îngerească. Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalţă imne, Serafimii doxologesc. Toţi prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei Întrupări, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de oameni”[7].

Cugetând la felul în care a avut loc nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și la fecioria Maicii Domnului să ne străduim și noi a ne duce viața după modelul arătat și descris pe larg de Sfântul Ioan Gură de Aur.

Toți fiii Bisericii noastre se cuvine să nu uite că soțul și soția formează un singur trup, uniți prin harul lui Dumnezeu în momentul săvârșirii Tainei Cununiei. Infidelitatea unuia dintre soți, păcatul desfrânării și al adulterului au urmări nebănuite care duc la destrămarea familiei. Energiile păcatului înconjoară pe cel desfrânat, iar trupul lui devine respingător[8]. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Plăcerea adulterului este scurtă de tot, de vreme ce durerea și scârba urmate după ea sunt fără sfârșit, fiindcă și seara, și noaptea, și în oraș, și în pustietate, și, în sfârșit, pretutindeni îl însoțește acel nemilos pârâş, arătându-se ca o sabie ascuțită de amândouă părțile, mistuindu-l de frică și de groază și fiind muncit de cele mai înfricoșate munci”[9].

Soţii sunt îndemnați de Sfântul Ioan Gură de Aur să nu stea despărțiți prea mult: „Nu se cuvine ca cei căsătoriți să stea despărțiți unul de celălalt multă vreme pentru ca diavolul să nu găsească prilej de a se strecura pe ascuns în sufletele lor”[10].

Să ne amintim şi de Sfântul Apostol Pavel care scria corintenilor că toți cei care săvârșesc păcatul desfrânării, adulterului și celelalte, pierd Împărăția lui Dumnezeu: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. VI, 9-10). Pierderea mântuirii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu din cauza desfrânării şi a tuturor păcatelor săvârşite cu trupul este un lucru înfricoşător, după Sfântul Ioan Gură de Aur: „Înfricoșător, deci, este păcatul desfrânării și încă mai înfricoșător cel al adulterului. Amândouă duc la iadul veșnic… Suntem mădulare ale lui Hristos. Să nu devenim mădularele unei desfrânate… Însă dacă te pocăiești şi te îndreptezi, Domnul te va primi în lăcașurile Sale cerești”[11].

Părinţii și bunicii sunt îndatorați a-și educa copiii să-şi păstreze fecioria până la căsătorie, fiindcă „fecioria este un vas sfânt. Este o mireasă care are totdeauna nunta feciorelnică. Cât de fericită poate să fie nunta în care așternutul este feciorelnic!”[12]. De aceea, ne revine datoria morală de a mărturisi dreapta credinţă şi de a nu fi de acord cu acele organizaţii sau persoane care prezintă elevilor şi tinerilor faptul că trăirea împreună înainte de căsătorie ar fi ceva normal. Același îndemn, de săvârșire a păcatelor trupești, îl face și vrăjmașul nostru, adică diavolul. Pe cei care prezintă păcatul desfrânării ca fiind ceva bun, adică spun răului bine, Sfântul Ioan Gură de Aur îi numește dușmani ai creștinismului și necredincioși. Aceștia osândesc fecioria, spunând că este de prisos, cu scopul de a-și acoperi propria lor trândăvie, nepăsare și decădere morală. Considerând că au o judecată dreaptă și că dau un sfat bun copiilor și tinerilor, nu fac altceva decât să umple lumea de nenumărate nenorociri[13].

Pentru acest motiv, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă „să lăsăm deci la o parte pe dușmanii declarați ai creștinismului, căci omul firesc nu primeşte cele ale Duhului, căci sunt nebunie pentru el (I Cor. II,14) și să îi învățăm pe cei care în aparenţă sunt alături de noi două lucruri: întâi, că fecioria nu este de prisos, ci dimpotrivă, este foarte folositoare și foarte necesară; al doilea, că învinuirea ce-o aduc fecioriei este spre paguba lor și aduce pe capetele lor tot atâtea primejdii câtă răsplată și laudă aduce celor ce trăiesc în feciorie”[14].

Dreptmăritori creştini,

Dacă despre cei desfrânați, Sfântul Ioan Gură de Aur preciza că au trup respingător, vă propun să medităm la felul cum sunt descriși cei care păzesc fecioria: „Podoaba fecioriei aşterne pe chipul şi înfăţişarea ei atâta cuminţenie, încât chiar desfrânaţii, când se uită la ea, se ruşinează, roşesc şi-şi înfrânează furia poftelor lor (...). După cum un parfum puternic, chiar închis într-un vas, îmbălsămează cu mirosul său plăcut aerul şi desfătează nu numai pe cei ce stau aproape de vasul cu parfum, dar chiar şi pe cei care stau mai departe de el, tot astfel şi parfumul curat al sufletului fecioresc, curgând prin simţuri, scoate la iveală virtutea sa ascunsă; pune tuturor simţurilor frâiele de aur ale bunei cuviinţe, face ca zburdălnicia simţurilor să păstreze bună rânduială; nu lasă limba să rostească ceva neplăcut şi nepotrivit; nu lasă ochiul să se uite neruşinat şi bănuitor în jur şi la cei din jur; nu lasă auzul să prindă vreo cântare ce nu se cuvine a fi auzită. Cuminţenia o face să aibă grijă şi de picioarele ei, să nu păşească necuviincios, ci să aibă un mers firesc şi măsurat. O dată ce cuminţenia a îndepărtat de la ea podoaba hainelor, dă sfaturi feţei să nu izbucnească în râs, să nu zâmbească cu nesocotinţă, dimpotrivă, să-i fie totdeauna serioasă și austeră; gata oricând spre lacrimi, nu spre râs nesocotit”[15].

Iată starea sufletească a celui feciorelnic: ,,Ca într-un port liniştit, tăcerea, liniştea şi pacea sufletească stăpânesc sufletul fecioarei. Pacea aceasta se pogoară în sufletul ei pentru că fecioara nu se îndeletniceşte cu cele omeneşti; stă necontenit de vorbă cu Dumnezeu şi-şi are mereu aţintiţi ochii spre El. Cine poate măsura această plăcere? Care cuvânt ar putea înfăţişa fericirea unui suflet care se găseşte într-o astfel de stare? Nimeni şi nici un cuvânt! Numai cei care se bucură de Domnul cunosc cât de mare este această bucurie şi plăcere, care nu suferă asemuire”[16]

Să-L rugăm pe Hristos Domnul, Cel născut Smerit din Fecioară, acum, când ne apropiem de un nou an, să ne dăruiască și nouă, în toată vremea, liniștea și pacea sufletească care stăpânesc sufletele feciorești și să ne facă părtași a nenumărate bucurii duhovniceşti. 

Dorindu-vă sănătate şi împlinirea bunelor dorinţe, vă îmbrăţişează cu dragoste în Hristos şi vă transmite arhiereşti binecuvântări, al dumneavoastră părinte duhovnicesc,

†NICODIM

EPISCOPUL SEVERINULUI ŞI STREHAIEI
 


[1] Pr. Prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 201, şi Învăţătură de credinţă creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 81-82.

[2] Ceaslov, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 33.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia IV, III, în col. PSB, vol. 23, trad., introd., indici şi note de pr. D. Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p.51.

[4] Idem, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, trad. din lb. greacă veche şi note de pr. prof. D. Fecioru, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2006, p. 25-26.

[5] Ibidem, p. 32.

[6] Idem, Omilii la Matei, Omilia IV, 3, în col. PSB, vol. cit., p.50.

[7] Idem, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului ..., în vol. Predici la sărbători ..., p.23.

[8] Idem, Cateheze maritale, omilii la căsătorie, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2004, p.36.

[9] Idem, Tâlcuiri la Epistola întâi către Corinteni, Editura „Sophia”, Editura „Cartea Ortodoxă”, Bucureşti, 2005, p. 233.

[10] Idem, Despre feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2007, p. 109.

[11] Idem, Problemele vieţii, trad. de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Ed. „Cartea Ortodoxă“, Ed. „Egumeniţa“, Galaţi, p. 41.

[12] Idem, Cuvânt la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, p. 572.

[13] Idem, Despre feciorie ..., p. 25.

[14] Ibidem, p. 23-25.

[15] Ibidem, p. 111-113.

[16] Ibidem, p. 116.