Manastirea Godeanu
În şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 29 septembrie 2008, s-a hotărât înfiinţarea mănăstirii Godeanu, cu hramul ,,Sfântul Evanghelist Ioan” în localitatea Godeanu, ca mănăstire de călugăriţe, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Drobeta Turnu Severin Nord. 
 
Prin înfiinţarea acestei vetre monahale, aşezată în zona de nord a judeţului Mehedinţi, se va construi un centru de spiritualitate şi de întărire a activităţii misionare în această zonă.
 
Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Primaria comunei Godeanu, a pus vineri, 08 mai a.c., piatra de temelie  a Mănăstirii Godeanu ce va avea hramul “Sfântul Ioan Evanghelistul”. De asemenea, s-a pus piatra de temelie pentru ridicarea unei cruci din fier, de mari dimensiuni, în jurul căreia se va oficia an de an Sfânta Liturghie la sărbătoarea satului Godeanu, numită ,,Ciumarca”.
 
La acest eveniment au participat, alături de ierarhul locului - PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alţi doi ierarhi: PS Lucian, Episcopul Caransebeşului şi PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.  
 
De asemenea, au fost prezenţi, pe lângă oficialităţi judeţene şi locale, numeroşi credincioşi din satele învecinate dar şi fiii acestor locuri plecaţi spre alte meleaguri.
 
După anul 1990, în Mehedinţi au fost întemeiate 2 mănăstiri iar 6 au fost reînfiinţate. Pe cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei există actualmente 11 mănăstiri.