Manastirea Cosustea-Crivelnic
Sat Firizu, comuna Ilovăţ, jud Mehedinţi
Hramul: Cuviosul Pahomie cel Mare
Persoană de contact: Stareţ Calinic Drăghici
Cont: RO93RNCB0179034575530001
Viețuitori: 2

 

      Monument istoric
 
 
 
Istoric:

               Numele mânăstirii arată că aceasta era legată de locurile Coşuştei, şi de acestă apă care trecea printr-o zonă populată, pe vremuri, aşa cum arată şi numele unor sate care au dispărut acum din acestă zonă : „Criva, Ciremoşnic, Ciumeni, Coşuşte, Cosacu, Camenik, Mirceşti, Mytio, Racoviţa, Reciţa ş.a.). De fapt între Criva şi Crivelnic se poate stabili o apropiere etimologică directă, asemenea toponime păstrându-se până acum zonă precum ar fi : Poiana Crivelnicului. Crivelnicul de Sus, Crivelnicul Mic, Gura Crivii, Faţa mânăstirii, Geanţul mânăstirii, Ogaşul mânăstirii.Toate demostrează existenţa certă a unei mânăstiri în zonă. În catagrafia mânăstirilor oltene din 1719 figurează în rândul capelelor, un locaş probabil dispărut, Crivelnicul.[1] Aceasta a fost pe malul stâng al Coşuştei, după cum este consemnată şi în harta lui Schwantz (Tabula Valahiae Cis Alutanae) din anul 1723,  între apele Sinteasca şi Lăpuşnic şi satele Dâlbociţa şi Racoviţa. Exită varianta ca mânăstirea de la Coşuştea să fi fost la Ilovăţ, iar la Crivelnic era un schit la care se duceau călugării cu schimbul.[2] Cea mai veche şi sigură menţiune a ei o constituie un hrisov din 10 aprilie 1493, din timpul lui Vlad Călugărul care aminteşte de un egumen de Coşuştecare a fost martor al vechilor proprietăţi ale Vodiţei trecute de mânăstirea Tismana. Aşadar cele trei mânăstiri : Vodiţa, Crivelnic şi Tismana, trebuie puse în legătură cu ideea apărării ortodoxismului românesc care se confrunta în acele vremuri îndepărate cu catolicismul aflat în
expansiune. Nu întâmplător toate cele trei mânăstiri ca şi Schitul Topolniţei, aflat tot în apropiere, sunt legate de numele lui Nicodim care este considerat întemeietor al lor. Aceasta înseamnă că domnitorii Ţării Româneşti din acea vreme (Vladislav, Radu, Dan I  şi Mircea), toţi din familia Basarabilor, şi-au propus să întemeieze aici mânăstirile ca pe nişte bastioane de rezistenţă în lupta pentru apărarea hotarelor ţării. Şi nu întâmplător cel care a fost investit cu această misiune de înălţare a fost tocmai călugărul Nicodim, cel care-şi făcuse ucenicia la Muntele Athos. Între călugări şi domnitorii români de atunci se stabiliseră relaţii strânse, deoarece Nicodim era rudă cu cneazul Lazăr, iar Radu I o avea ca soţie pe Calinichia, fiica acestui cneaz sârb. Aşadar domnitorii români şi cei sârbi se încuscreau şi de aceea cnezii sârbi au ajutat aceste ctitorii româneşti. Începuturile mânăstirii Coşuştea (Crivelnic) pot fi atribuite aşadar aceluiaşi ctitor după cum se subliniază şi în Istoria Bisericii Române[3]. Cel care a clarificat problema Crivelnicului a fost profesorul Al. Bărcăcilă care a făcut aici săpături arheologice în anul 1936 asistat fiind de Aurel Decei şi Ioan Berciu. S-au descoperit resturi ceramice, o râşniţă, obisecte de metal, 2 monede de argint şi mai multe morminte. După felul cum au fost îngropaţi oamenii putem trage concluzia că erau călugări (aveau capul pus pe câte o cărămidă şi nu erau în sicriu)[4]. Descoperirea de senzaţie a lui Bărcăcilă a fost însă aceea că aici, ca şi la Vodiţa, avem de-a face cu două mânăstiri : Coşuştea I şi Coşuştea II. Prima biserică este zidită numai din piatră, iar a doua are printre rândurile de piatră şi rânduri de cărămizi la o anumită distanţă : primul strat de cărămidă pe alocurea dublat marchează în interior, ca şi în exterior, începutul elevaţiei bisericii II peste partea păstrată din biserica I. Dar şi în elevaţie, în cea mai mare parte, nu avem nou la biserica II decât paramentul, sâmburele intern fiind din elevaţia bisericii I. Faţa exterioară a bisericii II era ornată cu două brâie profilate ce o încingeau[5]. Arheologul stabileşte nişte raporturi precise între cele două biserici, subliniind importanţa primei construcţii care avea ziduri groase de 2-3 metri. Noi credem că aceasta a constituit de fapt o veritabilă fortăreaţă pentru apărarea acestei văi a Coşuştei prin care se putea pătrunde uşor în Ţara Românească. Al. Bărcăcilă a descoperit şi altarul bisericii: în altar s-a găsit şi a rămas în situ piciorul mesei cioplit dintr-un bloc de piatră calcaroasă. Faţa mesei din
aceeaşi piatră s-a găsit deplasată şi spartă în două colţuri[6].

               Descoperirea cea mai importantă se crede că au fost rămăşiţele unei inscripţii slave pe o piatră de mormânt pe care Al.Bărăcăcilă a reconstituit-o: cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sf.Duh ridicatu-s-a acest cinstit şi dumnezeiesc hram al Sfântului ... în zilele binecinstitorului şi de Hristos iubitorului domn Io Basarab Voevod, de robului lui Dumnezeu ju (pan) Hamza ... în anul 6983(1475) [7] , aceasta fiind şi pisania bisericii.  Aşadar am putea trage concluzia că mânăstirea Coşuştea se identifică cu Crivelnicul şi că ea se află pe aceste locuri investigate, după cum susţine şi protosinghelul Teofil S. Niculescu: „unii cercetători presupun că ruinele de la satul Firiz ar fi ale Sf. monastiri Coşuştea, numele mai vechi al Sf. monastiri Crivelnicul”.

               Cercetarea făcută de Al.Bărcăcilă rămâne însă esenţială, deoarece subliniază faptul că biserica Coşuştea II a folosit ca element de structură atât fundaţia cât şielevaţia primei mânăstiri. Concluzia pe care cercetătorul o trage este că această mânăstire a avut un rol strategic, ilustrând o politică fermă a domnitorilor români
de a apăra hotarele ţării. 
         Biserica I
Un fapt cert este că  Sf. Nicodim de la Tismana a stat un timp în regiunea Ilovăţului şi este cu putinţă să fi pus temelia unui sf. schit sau monastire şi aici[8]ctitor fiind domnitorul Mihai Viteazul.
         Biserica II
Se pare că a fost ridicată de un boier pe nume Hamza[9]. În vara anului 2006 a avut loc o slujbă la ruinele mânăstirii, oficiată de P.S. Nicodim – Episcopul Severinului şi Strehaiei, urmând să se înceapă reconstrucţia şi acestui locaş, după care va fi din nou populat cu călugări. 
         Statut – biserică arheologică. În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului şi
Strehaiei, în şedinţa de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbătut şi aprobat reînfiinţarea MănăstiriiCoşuştea-Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în şedinţa din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînfiinţarea MănăstiriiCoşuştea-Crivelnic, cu hramul ,,Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), ca mănăstire de călugări, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Baia de Aramă. Arhitectura bisericii: În partea de miază-zi şi apus se află zidurile chiliilor (chiliile mari şi chiliile mici), iar la miazănoapte, spre pădure, ruinele bisericii. Zidurile bisericii au o grosime foarte mare, ajungând până la 2-3 metri, iar înălţimea puţin peste 1 metru. În interiorul zidurilor şi sub acestea se văd urmele lăsate de căutătorii de comori. Amplasarea construcţiei bisericii este cea obişnuită, cu altarul spre răsărit şi intrarea dinspre apus. Se mai văd foarte clar
absidele naosului.

               În urma unor săpături, profesorul C.Pavelescu a descoperit câteva resturi ceramice care s-au dovedit a fi un potir şi o farfurie. Ele au ajuns la muzeu şi au fost reconstruite cu migală. Vasul a fost numit Potirul de la Coşuştea tocmai pentru arta şi meşteşugul cu care a fost lucrat. Potrivit analizei tiparului acestui vas şi a
farfuriei, s-a ajuns la consluzia că el aparţine sec.al XVI-lea. 
 


________________________________

[1]Doc. Hurmuzaki, VI, p.270 şi 276 (Arhivele Oletniei, Anul XV, nr. 86-88, iulie-dec.1936, pag.294-295)
[2]Arhivele Olteniei, Anul XV, nr. 86-88, iulie-dec. 1936, pag. 294-295.
[3]Şi mânăstirea Coşuştea (numită Crivelnicul) dintre satele Firiz şi Ilovăţ (Mehedinţi) se atribuie tot Sf.Nicodim. Cu ocazia săpăturilor făcute aici în 1936 s-au descoperit două biserici, una veche şi mai mare, iar alta mai nouă şi cu ziduri subţiri. Aceasta credem că este biserica de la Ilovăţ pe care tradiţia o atribuie lui Nicodim. Ruinele şi obârşia lor nicodimică sunt semnalate şi de Al.Ştefulescu. Istoria Bisericii Române, manual pentru Institutele Teologice, vol I, Bucureşti,
1957, p.210. 
[4]  Capul mortului se odihneşte pe o jumătate de cărămidă, alte două jumătăţi sunt de o parte şi de alta a capului. Mâinile sunt adese pe umeri, cu palmele deschise spre stem. B.C.M.I., publicaţie trimestrială, 1935, p 170.
[5]Al.Băcăcilă, Mânăstirea Coşuştea-Crvelnicu, Mehedinţi, descriere arheologică în BCMI, 1935, Vălenii de Munte, p.176.
[6]Al. Bărcăcilă, op cit., p.168
[7]Ibidem, p. 172
[8]Theofil S. Niculescu, Sfintele Monastiri şi Schituri din România, Drobeta-Turnu
Severin, 2002, p. 128.
[9]D. Buzatu, De la Vodiţa la Tismana, în „Mitropolia Olteniei”, anul XIII, nr.
10-12, 1961, p. 755.