Competiţia şcolară se va desfăşura miercuri, 29 mai, la Şcoala Gimnazială Nr. 6, din Drobeta Turnu Severin. Aflat la cea de-a XIII-a ediție, concursul va reuni aproximativ 190 de elevi, împărțiți pe echipaje de câte doi, în cele două secțiuni: clasa a III-a și a IV-a.
Micii ucenici ai credinței vor avea posibilitatea să-și verifice cunoștințele de religie însușite până acum și să lege prietenii cu ceilalți participanți, iar câștigătorii vor fi premiați la sfârșitul anului școlar în cadrul unei festivități organizate de Episcopia Severinului și Strehaiei.
Proba de concurs va începe la ora 15.00 şi va dura două ore.
Tematica de concurs:
1.Clasa a III a:
Când un om devine creştin;
Naşterea Domnului;
Botezul Domnului;
Primirea iertării prin spovedanie;
Primirea lui Hristos prin Sfânta Împărtăşanie;
Învierea Domnului;
Înălţarea Domnului.
2.Clasa a IV a :
Biblia şi Biserica, cale spre Dumnezeu;
Mărturisirea și trăirea credinței de către sfinți;
Sfinți români și creștinismul pe teritoriul țării noastre;
Întâmpinarea Pruncului Iisus de către Dreptul Simeon ;
Cu Hristos, în Săptămâna Patimilor;
Femeile mironosițe pe drumul Golgotei și în Duminica Învierii.