Stiri religioase

Stiri religioase (172)

Sâmbătă, 21 octombrie, biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia mehedinţeană Scăpău a fost resfinţită. Rânduiala liturgică a început la ora 8.30 şi a debutat cu slujba de sfinţire a sfântului locaş, urmată de Sfânta Liturghie.

Drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în duminica a XXIII-a după Rusalii, când în Biserica Ortodoxă se citeşte evanghelia de la Luca cap.8 v.26-39, în care este redată “Minunea vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor”. La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin va avea loc un deosebit ceremonial religios, încununat de prezența și binecuvântarea ierarhului locului în mijlocul credincioșilor.

Sâmbătă, 21 octombrie, biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din parohia mehedinţeană Scăpău se pregăteşte de resfinţire. Rânduiala liturgică va începe la ora 8.30 şi va debuta cu Slujba de sfinţire a sfântului locaş, urmată de Sfânta Liturghie.

{}kkksssn ziua de 20 octombire 2017, Preasfințitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tismana. Prezența ierarhului nostru în această cunoscută vatră monahală este prilejuită de susținerea cursurilor pentru acordarea gradelor preoțești. Preasfințitul Nicodim va susține cu această ocazie o prelegere cu tema „Necesitatea lecturii biblice și patristice pentru mărturisirea dreptei credințe".

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfăşura în perioada 24-29 octombrie 2017 după următorul program:

În ziua de 18 octombire , la Reşedinţa Episcopală, Preasfinţitul Părinte Nicodim a primit în vizită pe Excelenţa Sa, Domnul Andrei M. Grinkevich, Ambasadorul Republicii Belarus în România.

Duminică, 15 Octombrie 2017 14:32

Ierarhul nostru va sluji duminică la Iași

Duminică, 15 octombrie, Preasfințitul Părinte Nicodim va sluji la biserica cu hramul Sfântul Nectarie, din Iași. Programul liturgic va debuta cu slujba de sfinţire a picturii, urmată de Sfânta Liturghie săvârşită de un ales sobor de arhierei în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

În ziua de 12 octombrie 2017, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Domnul Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Domnul ambasador a mulțumit pentru onoarea de a fi primit și a apreciat rolul important și echilibrat al Bisericii Ortodoxe în societatea românească.

În aceste zile, sute de pelerini sunt prezenți la Iași pentru a aduce cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Evenimentele religioase au debutat marţi, 10 octombrie 2017, când a avut loc procesiunea cu sfintele moaşte. La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul.
Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva vor continua în aceste zile. Punctul central al evenimentelor va fi în data de 14 octombrie 2017 când un sobor de ierarhi, din care va face parte şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, vor oficia Sfânta Liturghie.

Sâmbătă, 14 octombrie, Cuvioasa Parascheva va fi serbată în municipiul Drobeta Turnu Severin, la biserica parohiei Schela Nouă. Părintele paroh Cosmin Eftimie Necşoiu invită credincioşii să participe la bucuria prilejuită de sărbătorirea hramului.
Slujbele prilejuite de hramul sfântului lăcaș vor începe vineri seara (13 octombrie) prin săvârșirea Vecerniei Mari cu Litie. În ziua praznicului, credincioșii sunt așteptați de la ora 08:00 la Utrenia Sfintei Parascheva și Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți.

Cele mai citite articole

construimcatedrala.ro

« Aprilie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube