Marți, 02 Ianuarie 2018 02:16

Tradiție de Anul Nou în Episcopia Severinului

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim, în bisericile și mănăstirile din Eparhia Severinului și Strehaiei s-au săvârșit rugăciuni atât la momentul trecerii dintre ani cât și în dimineața zilei de 01 ianuarie, când Biserica l-a prăznuit pe Sfântul Vasile cel Mare.

 

La trecerea dintre ani s-a săvârșit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an. La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, Slujba Acatistului a început în jurul orei 23.30 şi a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În mesajul transmis de ierarhul locului credincioșilor prezenți s-a adus ca exemplu viețuirea minunată a sfinților dar și a înaintașilor noștri, care întotdeauna au fost modele demne de urmat.

În dimineața zilei de 01 ianuarie, în biserici s-a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, împreună cu întregul sobor de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş de cult.

La finalul Sfintei Liturghii Ierarhul mehedințenilor a pus la inimile celor prezenți cuvânt de învățătură amintind despre faptul ca în anul 2018 se înplinesc 100 de ani de la marea Unire.

În fiecare an în ziua de 1 ianuarie Biserica noastră prăznuieşte pe lângă Praznicul Tăierii împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos şi pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul din Cezareea Capadociei. De aceea, în această zi, în cinstea Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte Liturghia care îi poartă numele. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de zece ori pe an: în Ajunul Crăciunului şi în cel al Bobotezei, în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, pe 1 ianuarie, în primele cinci duminici din Postul Mare, în Joia Mare şi în Sâmbăta Mare.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat Slujba de Tedeum care se oficiaza in prima zi a anului nou.

Pentru a încununa momentele duhovniceşti deosebite trăite la început de an la Catedrala Episcopală, protopsalţii Catedralei au prezentat pe platoul din faţa Catedralei tradiţionalul Pluguşor, momentat gustat cu multă bucurie dar şi cu nostalgie de toţi cei prezenţi.

Citit 6426 ori


mbl live


mbl youtube