Luni, 14 Mai 2018 15:00

Mănăstirea de pe Valea Coșuștei își serbează hramul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Marti, 15 mai 2018, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, mănăstirea mehedințeană Coşuştea – Crivelnic îşi  serbeaza hramul.

Sfânta Liturghie va fi săvârşită de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei inconjurat de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de protopsațtii Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Vechea mănăstire Coșuștea – Crivelnic și-a început activitatea în timpul Sfântului Nicodim de la Tismana, care a stat o perioada în zona Ilovățului. Prima atestare documentară datează din anul 1493. A funcționat până în secolul al XVIII-lea, când apare consemnată în Catagrafiile Mânăstirilor Oltene în rândul „capelelor” cu denumirea de ,,Sfânta Mânăstire Crivelnicul”.

În temeiul prevederilor statutare, Consiliul Eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, în ședința de lucru din data de 22 aprilie 2005, a dezbătut și aprobat reînființarea mănăstirii Coșuștea Crivelnic, iar Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, în ședința din data de 5 iulie 2005, a aprobat reînființarea acestei mănăstiri cu hramul ,,Cuviosul Pahomie cel Mare” (15 mai), în cadrul Protoieriei Baia de Aramă.

Prin redeschiderea acestei vetre monahale în locurile pitorești pe unde a trecut Sfântul Nicodim de la Tismana se va construi un centru de spiritualitate și de întărire a activității misionare.

 

Citit 568 ori Ultima modificare Luni, 14 Mai 2018 15:07


mbl live


mbl youtube