Episcopia Severinului și Strehaiei - Joi, 22 Februarie 2018

În prima duminică din Postul Mare, ierarhul nostru, Părintele Episcop Nicodim va sluji Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile “Învierea Domnului“ şi “Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin.

Publicat în Stiri religioase

La Drobeta Turnu Severin se va desfăşura sâmbătă, 24 februarie, etapa judeţeană a concursului interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească”. Competiţia școlară va avea loc la Școala Gimnazială “Constantin Negreanu” din orașul nostru. Aceasta este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi cu implicarea catedrelor de Religie şi Limba şi literatura română.

În fiecare sâmbătă din perioada Postului Mare, Părintele Episcop Nicodim va săvârşi Sfânta Liturghie într-una din mănăstirile din cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Astfel, sămbătă, 24 februarie, Preasfinţia Sa se va afla în mijlocul obştii monahale de la mănăstirea Strehaia, unde va săvârşi Sfânta Liturghie.

Publicat în Stiri religioase


mbl live


mbl youtube