Acasă
Duminică, 29 aprilie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, va sluji Sfânta Liturghie în parohia Huta, alături de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei.
Organizat sub înaltul patronaj al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Simpozionul Internațional de Patristică reuşeşte să adune alături 18 profesori de marcă din spaţiul ortodox românesc şi european. Timp de câteva zile, în perioada 23-27 aprilie, la Centrul Cultural “Sfântul Ioan Gură de Aur”din Drobeta Turnu Severin, patrologii vor îmbina cercetarea patristică cu trăirea autentic creştină.
Ideea acestui proiect a aparţinut Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care în calitatea sa de profesor de patrologie la Facultatea de Teologie din Craiova şi-a dorit o întâlnire de suflet cu cercetătorii de patrologie. Prin lucrările simpozionului se dorește revigorarea trăirii creştinismului autentic, în lumina operei didactice a Sfinţilor Părinţi şi Scriitori ai Bisericii noastre.
S-a pus bun început prin săvărșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar în ziua de 24 aprilie, la ora 10.00, conferențiarii s-au întâlnit la Centrul Cultural Sfântul Ioan Gură de Aur. Cuvântul de întâmpinare și prima comunicare au revenit Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
Simpozionul se desfășoară în mai multe sesiuni pe parcursul a patru zile și reunește nume sonore în cercetarea patristică atât din România, cât și din Europa. Dintre aceștia amintim pe:
Prof. Univ. Dr. Martin Tamcke
Prof. Univ. Dr. Krzysztof Leśniewski
Prof. Univ. Dr. Pablo Argarate
Pr. Prof. Univ. Dr. Nicu Dumitraşcu
Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu
Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan Caraza
Prof Univ Dr. Ephrem Aboud Ishac
Conf. Univ. Dr. Ion Marian Croitoru
Conf. Univ. Dr. Marina Kalovopoulou
Conf. Univ. Dr. Nicolaos Xionis
Lect. Univ. Dr. Lucian Colda
Diac. Dr. Victor Yudin
Pe 25 aprilie 2018 se împlinesc 14 ani de când Preasfințitul Părinte Nicodim a fost instalat în scaunul de Episcop al Severinului şi Strehaiei. În cei 14 ani de păstorire, Preasfințitul Nicodim a desfășurat la nivelul județului Mehedinți o intensă activitate culturală, misionară și social-filantropică.
Organizat sub înaltul patronaj al Episcopiei Severinului şi anul acesta simpozionul reuşeşte să adune alături 15 profesori de marcă din spaţiul ortodox şi european. Timp de câteva zile, în perioada 23-27 aprilie, la Centrul Cultural “Sfântul Ioan Gură de Aur” patrologii vor îmbina cercetarea patristică cu trăirea autentic creştină.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt martir, sărbătorit de aproape toate Bisericile tradiţionale, de obicei, la 23 aprilie. Patron al unui număr de ţări, regiuni şi oraşe, Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Moldovei.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în perioada 21-22 aprilie 2018, Arhiepiscopia Râmnicului organizează mai multe evenimente cultural-duhovnicești care marchează hramul Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica” din Râmnicu Vâlcea.
Vineri, 20 aprilie, ora 17.30, va avea loc în sala mare de spectacole a Palatului Culturii „Teodor Costescu”conferinţa pastoral-misionară de primăvară-vară a preoţilor din cuprinsul Eparhiei Severinului şi Strehaiei. Conferenţiar va fi Prof. Univ. Dr. Dan Zamfirescu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, iar tema suţinută “Apărarea existenţei naţionale prin Biserică”, fiind considerată un subiect de mare importanţă şi actualitate în viaţa Bisericii şi neamului.
Zece ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au oficiat duminică slujba de hram în Catedrala Episcopală din Caransebeş.
Vineri, 13 aprilie 2018, elevii calificați la Olimpiada Națională de Religie, cultul ortodox, au participat la proba scrisă a competiției, desfășurată la Colegiul Național „Costache Negruzzi”.
În sâmbătă din Săptămâna Luminată, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia natală din satul Godeanu, județul Mehedinți alaturi de un ales sobor de preoți și diaconi, fiind înconjurați de credincioșii acestei parohii.
În vinerea din Săptămâna Luminata, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Izvorul Tămăduirii, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea mehedinţeană Gura Motrului, care și-a serbat hramul. Sute de pelerini au trecut pragul Mănăstirii Gura Motrului vineri, 13 aprilie, pentru a participa la Sfânta Liturghie, săvârşită de PS Nicodim, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Anul acesta, hramul celui mai reprezentativ lăcaș de cult din Cetatea Severinului a fost marcat prin oficierea mai multor slujbe religioase.
Ca în fiecare an corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei susţine în Săptămâna Luminată un concert de muzică bizantină şi corală în Drobeta Turnu Severin.
Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei va susține miercuri, 11 aprilie, un concert de muzică bizantină în Drobeta Turnu Severin.