Stiri religioase

Stiri religioase (530)

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2019

 

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler

şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

 

Har, bucurie și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,

iar de la noi părinteşti binecuvântări!

 

Cinstiți slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

 

Ne aflăm, din punct de vedere liturgic, într-o perioadă de o profundă şi uimitoare frumuseţe duhovnicească. Este vremea Postului Mare, în care ne străduim, fiecare după putinţa noastră, să recâștigăm ceea ce am pierdut prin acceptarea păcatului în viaţa noastră. Adică, starea de rai, de har şi de puritate a inimii, dobândite plenar şi real în Taina Sfântului Botez şi actualizate permanent prin celelalte Taine ale Bisericii Ortodoxe.

Rostul adânc al Postului Mare constă într-o călătorie ascetică, timp de patruzeci de zile, ca renunțare radicală la păcate prin Taina Spovedaniei, şi într-o cuminecare cât mai deasă şi conştientă cu Trupul şi Sângele Domnului, Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, Care a biruit păcatul, iadul și moartea şi ne-a făcut părtaşi luminii celei neînserate şi vieţii celei veşnice.

După o săptămână de post şi rugăciune intensă, Biserica ne oferă prilejul binecuvântat de a medita asupra semnificaţiilor pe care le cuprinde duminica de astăzi, numită a Ortodoxiei. Este duminica în care suntem chemaţi să conştientizăm, în chip smerit şi demn, identitatea, unitatea şi actualitatea credinţei noastre.

A fi ortodox nu înseamnă numai apartenența formală la o instituție religioasă, ci înseamnă mai ales un mod de viaţă întrupat în tradiţia dogmatică, liturgică și filantropică a Bisericii Ortodoxe. Înseamnă dreaptă credință, dreaptă viețuire și dreaptă făptuire. Ortodoxia este acea frumuseţe despre care vorbeşte unul dintre importanţii teologi ai veacului 20 în următoarele cuvinte: „Da, există o frumuseţe deosebită, spirituală, care, neputând fi prinsă în formule logice, este în acelaşi timp singura cale adevărată care ne permite să definim ce este şi ce nu este ortodox.

Cunoscătorii acestei frumuseţi sunt părinţii duhovniceşti, maeştrii în «arta artelor», cum numesc asceza Sfinţii Părinţi. Aceştia, ca să spunem aşa, «au căpătat îndemânare» în ceea ce priveşte discernerea valorii vieţii duhovniceşti. Gustul ortodox, forma ortodoxă se simt, dar nu pot fi supuse calculului aritmetic; Ortodoxia se vădeşte, nu se dovedeşte. Iată de ce pentru oricine doreşte să înţeleagă Ortodoxia, nu există decât o singură cale: experienţa ortodoxă directă”[1].

Ortodoxia este „sarea pământului” (Matei 5, 13), despre care ne vorbește Domnul Iisus Hristos în Evanghelie. Este plinătatea adevărului şi integritatea vieții omului. Ortodoxia este, în același timp, dreaptă credință și dreaptă viețuire. Ea este viața lui Hristos prezentă și lucrătoare în viața creștinului ortodox evlavios (cf. Galateni 2, 20, Coloseni 3, 3). Această trăire în duhul lui Hristos se vede mai ales în viețile sfinților.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Această frumuseţe a adevărului credinței și a sfințeniei vieții creștine o celebrăm în duminica de astăzi. Geneza acestei sărbători are în spatele ei lupta dogmatică şi duhovnicească de peste un secol (726-843) a cinstitorilor sfintelor icoane cu cei care denigrau şi dispreţuiau sfintele icoane, numiți iconoclaști.

Începând cu împăratul Leon al III-lea Isaurul (717-741), iconoclasmul a devenit politica religioasă oficială a curţii imperiale din Constantinopol, ceea ce a determinat reacţia apologetică foarte promptă şi articulată a Sfântului Ioan Damaschin (675-749), care redactează Trei tratate împotriva iconoclaştilor, fundamentând realitatea şi sensul icoanei pe adevărul dogmatic al Întrupării Fiului veșnic al lui Dumnezeu.

Astfel, Sfântul Ioan Damaschin afirmă că icoana este imaginea care reprezintă natura umanã văzută a Fiului lui Dumnezeu cel nevãzut: „Odinioară – spune el – Dumnezeu cel necorporal şi fără de formă nu era zugrăvit deloc. Acum, însă, prin faptul că «Dumnezeu S-a arătat în trup», fac icoana chipului văzut al lui Dumnezeu. Nu mă închin materiei, ci mă închin Creatorului materiei, Creatorului Care S-a făcut pentru mine materie şi a primit să locuiască în materie şi a săvârşit prin materie mântuirea mea. Nu voi înceta a cinsti materia prin care s-a săvârşit mântuirea mea (…). Nu defăimăm materia, căci nu este nevrednică de cinste”[2].

Sinodul al VII-lea Ecumenic din septembrie-octombrie 787 a pus capăt unui lung şir de persecuţii şi exiluri pentru cei care cinsteau icoanele. Artizanii acestui moment de restaurare a cinstirii icoanelor au fost împărăteasa Irina (752-802) şi patriarhul Tarasie al Constantinopolului.

Având drept temei tradiția biblică și patristică, prin definiția dogmatică a acestui Sinod s-a stabilit că, după cum este cinstită Sfânta Cruce, trebuie cinstite și Sfintele Icoane: „ca asemenea modelului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa să fie înălţate cinstitele şi sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu Biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veşminte, pe ziduri şi pe lemn, în case şi lângă drumuri; şi anume icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstiţilor îngeri şi tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi”[3].

Liniștea ortodocșilor cinstitori ai sfintelor icoane nu a durat mult, deoarece a fost tulburată odată cu încoronarea împăratului iconoclast Leon Armeanul, care a împărățit între anii 813-820. Rezistența teologică împotriva iconoclaștilor din această perioadă a fost asumată de către Sfântul Teodor Studitul (759-826), care a lămurit temeiul hristologic al cinstirii icoanelor în cuvinte simple:

„Ştim că Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om cu adevărat, a fost asemenea nouă în toate. Şi fiindcă omul poate fi zugrăvit, asta înseamnă că şi Hristos poate fi zugrăvit. Iar icoana zugrăvită ne este lumină sfântă, amintire mântuitoare nouă celor ce Îl vedem născându-Se, botezându-Se, săvârşind minuni, răstignindu-Se, îngropându-Se, înviind şi înălţându-Se la cer, nerătăcind că acestea nu ar fi aşa, conlucrând cu privirea la contemplarea minţii şi susţinând prin amândouă credinţa în taina mântuirii”[4].

Victoria definitivă a cinstirii Sfintelor Icoane a fost stabilită după aproape treizeci de ani de prigoană și denigrare din partea iconoclaştilor faţă de acestea. Astfel, în prima duminică a Postului Mare, 11 martie 843, împărăteasa Teodora și de curând alesul patriarh al Constantinopolului, Metodie (843-847), susținuți de poporul ortodox, în urma unei întruniri teologice despre cinstirea icoanelor, care a avut loc cu câteva zile înainte, au mers împreună în procesiune triumfală de la Biserica Vlaherne la Catedrala Sfânta Sofia, proclamând, în mod oficial şi definitiv, cultul Sfintelor Icoane.

Astfel, începând cu anul 843, prima Duminică din Postul Mare a devenit pentru întreaga Biserică Ortodoxă ziua de amintire a victoriei credinţei ortodoxe asupra tuturor ereziilor, rostindu-se, în chip solemn, de pe soleea catedralei Sfintei Sofia, la sfârşitul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, Sinodiconul Ortodoxiei, care conţine aclamaţii la adresa apărătorilor dreptei credinţe şi anateme la adresa ereticilor.

Dreptcredincioşi creştini,

Duminica Ortodoxiei ne descoperă un adevăr esenţial al vieţii noastre creştine: Dumnezeu-Fiul Se face om din iubire desăvârşită faţă de noi, asumându-Şi firea noastră cu toate trăsăturile ei specifice, în afară de păcat. Astfel, Hristos, aşa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „ni Se dăruieşte pe Sine nouă, oamenilor, ca întipărire a virtuţii şi ca icoană vie a bunăvoirii şi iubirii faţă de El şi între noi, spre a-i îndupleca pe toţi pentru a răspunde la fel”[5].

Deci, înomenirea Fiului veșnic al lui Dumnezeu are ca scop unirea omului cu Dumnezeu pentru a dobândi viața veșnică. Prin urmare, ca și Sfânta Evanghelie, icoana ne dezvăluie iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii. În acest sens, Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Ceea ce este cartea pentru ştiutorii de carte, aceea este icoana pentru neştiutorii de carte. Şi ceea ce este cuvântul pentru auz, aceea este icoana pentru văz, căci cu ajutorul minţii ne unim cu icoana”[6].

Sfântul Apostol Pavel Îl numește pe Hristos „chipul lui Dumnezeu celui nevăzut” (Coloseni 1, 15) pentru noi, cei care am fost creaţi „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Facere 1, 26), adică după prototipul nostru, Care este Hristos. El este icoana lui Dumnezeu cel nevăzut, iar noi suntem configuraţi duhovniceşte după această Icoană, adică după chipul lui Hristos.

În acest sens, Sfântul Teodor Studitul precizează că cinstirea icoanei lui Hristos se îndreaptă către Persoana lui Hristos, nu către materia icoanei Lui: „Icoana lui Hristos nu este altceva decât Hristos, evident afară de diferenţa de substanţă, cum s-a arătat deja de mai multe ori. De aceea şi închinarea ei este o închinare la Hristos, întrucât nu e închinat ceva din materia icoanei, ci numai Hristos Cel asemănat în ea. Iar cele ce au o singură asemănare au şi o singură închinare”[7].

Întrucât noi, oamenii, suntem creați după chipul lui Hristos, în tot ceea ce facem trebuie să fim în legătură cu prototipul nostru, adică să luăm aminte la Evanghelia lui Hristos şi la modul de viețuire al lui Hristos, să împlinim poruncile iubirii lui Hristos și să ne împărtășim cu Trupul şi Sângele Lui. Doar în felul acesta devenim icoane vii și sfințite ale lui Dumnezeu.

Din păcate, nu reuşim întotdeauna să respectăm pe semenii noştri ca fiind și ei „după chipul lui Dumnezeu”, adică sunt icoane vii ale lui Hristos. De ce? Pentru că suntem captivi, fără niciun simţ critic, civilizaţiei vizualului artificial, considerând că imaginea exprimă adevărul. Putem constata foarte uşor că trăim în era videocraţiei, când „cuvântul e detronat de imagine”[8].

Cu cât suntem astăzi invadaţi de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăceşte conţinutul comunicării, al comuniunii dintre oameni. Totul devine imagine a materialului limitat și efemer, adică ne „informăm văzând”, fără să mai realizăm că „imaginile pot înşela mai mult decât cuvintele” şi că „pentru omul văzător (şi numai atât) nevăzutul nu există”[9].

De aceea, o imagine proprie, o fotografie a sinelui devine pentru mine un idol: o postez pe toate reţelele de socializare, aştept cu nerăbdare să fie cât mai distribuită şi mai apreciată, ceea ce coincide cu faptul de a mă afirma între ceilalți. Postez cât mai multe fotografii, deci exist. Important este să fiu văzut de către alţii, nu să fiu privit în mod personal de ochii celorlalţi. De aici începe să se nască idolatria[10]: îmi place să fiu adulat, apreciat în funcţie de imaginile pe care vreau eu să le selectez și să le livrez în spaţiul public şi care s-ar putea să nu exprime de fapt cine sunt eu cu adevărat dincolo de imaginea exterioară.

Într-un asemenea context, Duminica Ortodoxiei, a comuniunii icoanelor sfinte, este mai mult decât actuală, deoarece icoana sfântă trimite spre o persoană sfântă veșnic vie. Doar prin prisma icoanei sfinte, imaginea sau civilizaţia vizualului se poate elibera de autosuficiență, narcisism și materialism opac. Deoarece adevăratul rost al icoanei nu este ca să o vedem, transformând-o într-un obiect de contemplație esteticã, ci să ne ajute ca să trăim în prezența lui Dumnezeu și a sfinților, noi dorim să fim văzuți, ascultați și iubiți de Dumnezeu cel veșnic şi de toți sfinții lui Dumnezeu, nu doar de oameni trecători și schimbători.

Pe de altă parte, când îl înțelegem pe omul de lângă noi ca fiind icoana sau chipul lui Dumnezeu, atunci nu ne mai permitem imaturitatea spirituală de a-l calomnia, de a-l dispreţui, de a-l înşela, de a-l discredita, de a-l judeca, ci îl iubim cu nădejdea vindecării lui sufleteşti, aşa cum Hristos ne-a iubit, în mod unic şi plenar, pe Cruce şi ne-a făcut părtaşi slavei Învierii Sale. Numai o asemenea perspectivă ne va ajuta să înţelegem că icoana „sfințește vremurile şi locurile; dintr-o locuinţă, ea face o biserică; din viaţa lăuntrică a unui credincios, o viaţă în permanentă stare de rugă, liturghie interiorizată şi neîntreruptă”[11].

Dreptmăritori creştini,

Aşa cum ştiţi, a devenit o tradiţie de împreună-ajutorare statornică, începând cu această primă duminică din Post, Duminica Ortodoxiei, organizarea unei colecte pentru Fondul Central Misionar în vederea susţinerii proiectelor pastorale, misionare şi social-filantropice ale Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm cu toată dragostea, ca fiecare „să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7), sprijinind, prin obolul dumneavoastră, lucrarea misionară a parohiilor izolate, în care locuiesc doar oameni în vârstă, a mănăstirilor sărace şi a eparhiilor din ţară şi din diaspora, cu posibilităţi financiare precare, care au nevoie de lăcaşe de cult în vederea păstrării identităţii de credinţă şi de neam, pentru ca, în felul acesta, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „să putem să aducem mângâiere şi noi celor care se află în tot necazul” (2 Corinteni 1, 4).

Îi mulțumim Domnului pentru toate binefacerile Sale revărsate peste noi și ne rugăm să ne ajute să trăim Postul Sfintelor Paști ca un urcuș duhovnicesc spre unirea cu Hristos Cel răstignit și înviat. În încheiere, vă îndemnăm folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, aduceți-vă mângâiere, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace, şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (2 Corinteni 13, 11-13).


Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

† Teofan,

Arhiepiscopul Iașilor și

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

           

† Laurențiu,

Arhiepiscopul Sibiului și

Mitropolitul Ardealului

 

† Andrei,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului

           

† Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei și

Mitropolitul Olteniei

 

† Ioan,

Arhiepiscopul Timișoarei și

Mitropolitul Banatului

           

† Petru,

Arhiepiscopul Chișinăului,

Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor

 

† Iosif,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale

           

† Serafim,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord

 

† Nicolae,

Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii și Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi

 

† Nifon,

Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal

 

† Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului

           

† Pimen,

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

 

† Irineu,

Arhiepiscopul Alba Iuliei

           

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului

 

† Ioachim,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

           

† Calinic,

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

 

† Ciprian,

Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

           

† Casian,

Arhiepiscopul Dunării de Jos

 

† Timotei,

Arhiepiscopul Aradului

           

† Ignatie,

Episcopul Hușilor

 

 † Lucian,

Episcopul Caransebeșului

             

† Sofronie,

Episcopul Ortodox Român al Oradiei

 

† Iustin,

Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului

 

† Nicodim,

Episcopul Severinului și Strehaiei

 

† Antonie,

Episcopul de Bălți

           

† Veniamin,

Episcopul Basarabiei de Sud

 

† Vincențiu,

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

           

† Andrei,

Episcopul Covasnei și Harghitei

 

† Galaction,

Episcopul Alexandriei și Teleormanului

 

† Ambrozie,

Episcopul Giurgiului

 

† Sebastian,

Episcopul Slatinei și Romanaților

           

† Visarion,

Episcopul Tulcii

 

† Petroniu,

Episcopul Sălajului

           

† Gurie,

Episcopul Devei și Hunedoarei

 

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Locțiitor al Episcopiei Daciei Felix

           

† Siluan,

Episcopul Ortodox Român al Italiei

 

† Timotei,

Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei

 

† Macarie,

Episcopul Ortodox Românal Europei de Nord

 

† Mihail,

Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande

 

† Ioan Casian,

Episcopul Ortodox Român al Canadei

 

† Varlaam Ploieșteanul,

Episcop-vicar Patriarhal

 

† Ieronim Sinaitul,

Episcop-vicar Patriarhal

 

† Timotei Prahoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

           

† Calinic Botoșăneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

 

† Ilarion Făgărășeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

 

† Vasile Someșeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

 

† Paisie Lugojeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

 

† Marc Nemțeanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

 

† Sofian Brașoveanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

 

† Damaschin Dorneanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

 

† Emilian Crișanul,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului

 

† Timotei Sătmăreanul,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române Maramureșului și Sătmarului

 

† Atanasie de Bogdania,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

           

† Teofil de Iberia,

Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

 

Note:

 

[1] Pavel Florenski, Stâlpul şi Temelia Adevărului. Încercare de teodicee ortodoxă în douăsprezece scrisori, în româneşte de Emil Iordache, pr. Iulian Friptu şi pr. Dimitrie Popescu, studiu introductiv de diac. Ioan I. Ică jr., Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 12.

 

[2] Sfântul Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclaştilor (I, 16), traducere din limba greacă veche, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2016, pp. 65-66.

 

[3] Pr. Sorin Şelaru (coordonator), Hotărârile dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, Bucureşti, Editura Basilica, 2018, p. 553.

 

[4] Sfântul Teodor Studitul, Refutatio peom. Iconom., P.G. 99, col. 456, apud Pr. Dumitru Stăniloae, Hristologie şi iconologie în disputa din secolele VIII-IX, în Învăţătura despre Sfintele Icoane, reflectată în teologia ortodoxă românească. Studii şi articole (I), Bucureşti, Editura Basilica, 2017, p. 244.

 

[5] Sfântul Maxim Mărturisitorul, A aceluiaşi către Ioan Cubicularul. Scrisoare de recomandare (44), în Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti, traducere din limba greacă veche, introducere şi note de Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Bucureşti, Editura Institului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2012, p. 261.

 

[6] Sfântul Ioan Damaschin, op.cit. (I, 17), p. 68.

 

[7] Teodor Studitul, În apărarea sfintelor icoane. Dosarul unei rezistenţe teologice, Antireticul III (14), studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Editura Deisis, p. 291.

 

[8] Giovanni Sartori, Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea, traducere din italiană de Mihai Elin, Bucureşti, Editura Humanitas, 2005, p. 11.

 

[9] Ibidem, pp. 25, 54, 66.

 

[10] Sorin Dumitrescu, Noi şi Icoana (I). 31+1 iconologii pentru învăţarea icoanei, Bucureşti, Editura Fundaţia Anastasia, 2010, p. 59: „O icoană a cărei asemănare nu trimite la prototip, ci la ea însăşi, este idol, iar cinstirea acestuia devine automat blasfem”.

 

[11] Paul Evdokimov, Arta icoanei – o teologie a frumuseţii (colecţia „Artă şi Religie” 1), traducere de Grigore Moga şi Petru Moga, Bucureşti, Editura Meridiane, 1993, p. 155.

Duminica Ortodoxiei este prima duminică din Postul Sfintelor Paşti. Această duminică aminteşte de evenimentele din 11 martie 843, de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Pentru că aceasta zi a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxie împotriva ereziilor, s-a stabilit că prima duminica din Postul Mare sa fie numită Duminica Ortodoxiei şi să amintească de biruinţa Bisericii asupra ereziilor.

În prima săptămână din Postul Mare se săvârșește, în cadrul Pavecerniței Mari, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Acesta este alcătuit din patru părți, fiind citită câte una de luni până joi. Integral, Canonul cel Mare se va citi în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare.

Conform calendarului ortodox, Postul Sfintelor Paşti începe pe 11 martie şi se incheie pe 28 aprilie. Este cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru mari posturi ale Bisericii Ortodoxe.

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei "Sfântul Andrei" din Drobeta Turnu Severin a avut loc în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a Lăsatului sec de brânză, prin participarea la Sfânta Liturghie a Preasfințitului Nicodim.

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Mehedinţi, a organizat sâmbătă, 9 martie 2019, la Drobeta Turnu Severin, un ceremonial de comemorare a tuturor luptătorilor anticomunişti din România.

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va poposi în mijlocul credincioșilor din parohia Sfântul Apostol Andrei-Aluniş, din Drobeta Turnu Severin.

Duminică, 3 martie, toată suflarea creștinească din parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Maioreasa au participat la Sfânta Liturghie arhierească. Credincioşii au avut ocazia să se roage alături de cler în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim.

Şi anul acesta, la 1 martie, la mănăstirea Topolniţa au venit în pelerinaj numeroşi creştini din localităţile învecinate pentru a lua apă sfinţită şi pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de părintele episcop Nicodim.

Duminică, 3 martie, toată suflarea creștinească din parohia „Adormirea Maicii Domnului” - Maioreasa este invitată să participe la Sfânta Liturghie arhierească, ce se va săvârşi începând cu ora 09.00.


mbl live


mbl youtube