mai 2010
Duminică, 2 mai:
 -          a slujit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din parohia Seliştea, Protoieria Baia de Aramă;
 
 
Miercuri, 5 mai:
-          a acordat audienţe preoţilor şi credincioşilor;
-          program administrativ;
 
 
Sâmbătă, 8 mai:
-          a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul ,,Sf. Ierarh Nicolae” din parohia Dîlbociţa, protoieria Baia de Aramă alături de Prea Sfinţitul Părinte Episcop Siluan, al românilor ortodocşi din Ungaria;
-          a săvârşit Botezul fiicei părintelui paroh Pălărie Marius;
-          a hirotesit întru duhovnic pe părintele Ovidiu Polexă, preot paroh al parohiei Cerneţi I;
 
 
Duminică, 9 mai:
-          a slujit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Valea Boierească, filia Lazu, protoieria Drobeta Turnu Severin Nord alături de Prea Sfinţitul Părinte Episcop Siluan, al românilor ortodocşi din Ungaria;
-          a săvârşit slujba sfinţire a troiţei din localitatea Cacoţi, protoieria Strehaia alături de Prea Sfinţitul Părinte Episcop Siluan, al românilor ortodocşi din Ungaria;
 
 
Marţi, 11 mai:
-          a  slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Topolniţa după care a participat la şedinţa de constituire a Adunării Eparhiale pentru mandatul 2010-2014;
 
 
Joi, 13 mai:
-                     a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin(Înălţarea Domnului);
 
 
Vineri, 14 mai:
-                     a participat la faza interjudeţeană a ,,Festivalului oratoric Sf. Ioan Gură de Aur” la Mănăstirea ,,Sf.Ana” din Orşova;
 
 
Sâmbătă, 15 mai:
 -                  a slujit Sfânta Liturghie pe podiumul amenajat lângă vechile ruine ale Mânăstirii Coşuştea Crivelnic cu prilejul hramului acestei mânăstiri(Cuv. Pahomie cel Mare);
-                  a săvârşit slujba de sfinţire a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru persoane cu handicap somatic şi senzorial din localitatea Ilovăţ – Mehedinţi şi a pus piatra de temelie pentru capela Centrului.
 
 
Duminică, 16 mai:
-          a slujit Sfânta Liturghie la biserica satului Bârda, filie a parohiei Malovăţ.
-          a săvârşit slujba Botezului la parohia Sfântul Gheorghe din Drobeta Turnu Severin
<:o:p> 
<::o:p> 
Miercuri, 19 mai:
 - a participat la cercul de religie desfăşurat la Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea Corcova  cu profesorii de religie de la gimnaziu din jud. Mehedinţi;
 
 
Vineri, 21 mai:
-          a  slujit Sfânta Liturghie la altarul de vară amenajat în incinta Mănăstirii Topolniţa, Protopopiatul Drobeta Turnu Severin Nord, cu prilejul prăznuirii hramului bisericii de lemn al acestei mănăstiri (Sf. Împ. Constantin şi Elena);
 
 
Sâmbătă, 22 mai:
 -          a oficiat Taina Sfintei  Cununii la parohia „Adormirea Maicii Domnului” (Maioreasa) din Drobeta Turnu Severin;
 
 
Duminică, 23 mai:
 -          a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin (Pogorârea Duhului Sfânt) după care a oficiat Taina Sfântului Botez;
 
 
Luni, 24 mai:
-          a slujit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Mraconia, cu prilejul hramului acestei mânăstiri(Sfânta Treime);
 
 
Miercuri, 26 mai:
-          a intreprins o vizită misionară la românii din Valea Timocului, Serbia, alături de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caranebeşului,Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix şi de o delegaţie de preoţi şi diaconi din Episcopiile Caransebeşului şi Severinului şi Strehaiei;
 
 
Vineri, 28 mai:
-         a participat la ,,Zilele Colegiul Tehnic Decebal”  ce s-au desfăşurat în sala de festivităţi a liceului.
 
 
Sâmbătă, 29 mai:
-         a oficiat slujba Cununiei la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” (Grecescu), Protoieria Drobeta Turnu Severin Nord;
 
 
Duminică, 30 mai:
-          a  slujit Sfânta Liturghie la altarul de vară amenajat în incinta Mănăstirii Topolniţa după care a participat la dezbaterile susţinute cu ocazia Întâlnirii tinerilor creştin-ortodocşi mehedinţeni.