noiembrie 2009

Duminică, 01 noiembrie:

  • a slujit Sf. Liturghie la biserica parohiei Crăguieşti, Protoieria Drobeta Turnu Severin Nord şi a hirotonit şi instalat ca preot paroh al acestei parohii, pe părintele diacon Marian Dumitru Nedela;

Sâmbătă, 7 noiembrie:

  • a participat la slujba de sfinţire a Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", din oraşul Balş, judeţul Olt şi a slujit Sfânta Liturghie în această Catedrală, alături de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi un important sobor de ierahi, preoţi şi diaconi;

Duminică, 8 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin în cadrul căreia, la momentul potrivit, a oficiat Taina Sfintei Cununii a tinerilor Daniel şi Ilona;

Luni, 9 noiembrie:

  • a savarsit slujba de sfințire a paraclisului cu hramul Sfântul Nectarie de la Eghina din incinta Centrului de îngrijire medico-socială din localtatea Cujmir, judetul Mehedinti;

Miercuri, 11noiembrie:

  • a acordat audienţe preoţilor şi credincioşilor din eparhie;
  • program administrativ;

Vineri, 13 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur" din Drobeta Turnu Severin, cu prilejul hramului acestei parohii;

Sâmbătă, 14 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Râmnicu-Vâlcea alături de de un ales sobor de arhierei, în frunte cu PF Părinte Patriarh Daniel şi a participat la ceremonia ridicării Eparhiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie, prilej cu care a fost hirotonit părintele arhimandrit dr. Emilian Nica în postul vacant de episcop-vicar al Episcopiei Râmnicului;

Duminică, 15 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Hurezi, din eparhia Râmnicului alături de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi un sobor de ierahi, preoţi şi diaconi;

Miercuri, 18 noiembrie:

  • a acordat audienţe preoţilor şi credincioşilor din eparhie;
  • program administrativ;

Vineri, 20 noiembrie:

  • la invitaţia, IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bistriţa, Jud. Vâlcea, cu prilejul hramului acestei mănăstiri(Sf. Grigorie Decapolitul);

Sâmbătă, 21 noiembrie:

  • cu ocazia praznicului Intrarii în Biserică a Maicii Domnului, a slujit Sfânta Liturghie în biserica din satul Şiroca, filie a parohiei Marga, protopopiatul Drobeta Turnu Severin Nord, după care a oficiat slujba botezului băiatului părintelui paroh Lucian Vartolomei;

Duminica, 22 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „ Naşterea Maicii Domnului" din Mun. Drobeta Turnu-Severin, protopopiatul Drobeta Turnu Severin Nord;

Sâmbătă, 28 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfânta Treime" din municipiul Arad alături de de un ales sobor de arhierei, în frunte cu PF Părinte Patriarh Daniel şi a participat la ceremonia ridicării Eparhiei Aradului la rang de Arhiepiscopie;

Duminică, 29 noiembrie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Nicolae" din Deva alături de de un ales sobor de arhierei, în frunte cu PF Părinte Patriarh Daniel şi a participat la ceremonia de întronizare a P.S. Părinte Gurie Georgiu ca Episcop al noii înfiinţatei Eparhii a Devei şi Hunedoarei;

Luni, 30 noiembrie:

  • la invitaţia Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Mânăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei";