iunie 2009

Miercuri, 01 iunie: 

  • a oficiat slujba punerii pietrei de temelie a bisericii cu hramul „Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful" ce se va construi în parohia Poroina Mare, Protoieria Drobeta Turnu Severin Sud;

Duminică, 07 iunie:

  • a slujit Sf. Liturghie la Catedrala Episcopală din Dr. Tr. Severin (Pogorârea Duhului Sfânt);

Luni, 08 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Strehaia(Sfânta Treime);

Miercuri, 10 iunie:

  • a efectuat o vizită la fabrica de clopote de la Innsbruck – Austria si a săvârşit slujba de sfinţire a clopotelor ce vor fi amplasate la Catedrala Episcopală din Dr. Tr. Severin;

Sâmbătă, 13 iunie:

  • a oficiat taina Botezului la Biserica Sf. Treime din localitatea Cerneti;
  • a săvârşit Taina Cununiei la parohia Sf. Gheorghe din Drobeta Turnu Severin;
  • a oficiat slujba sfinţirii Crucilor ce vor fi aşezate pe biserica cu hramul "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Drobeta Turnu Severin;

Duminică, 14 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Vânători, protopopiatul Vânju – Mare;
  • a săvăvârşit Taina Botezului la parohia Ostrovul Corbului, Protoieria Drobeta Turnu Severin Sud;

Luni, 15 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la parohia Strehaia, Protoieria Strehaia;
  • a participat la conferinţa pastoral-misionară cu tema „2009, anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi sfinţi capadocieni", ce s-a desfăşurat la sediul Protoieriei Strehaia, cu preoţii şi cântăreţii din acest protopopiat;

Marţi, 16 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la parohia Baia de Aramă, Protoieria Baia de Aramă;
  • a participat la conferinţa pastoral-misionară cu tema „2009, anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi sfinţi capadocieni", ce s-a desfăşurat la sediul Protoieriei Baia de Aramă, cu preoţii şi cântăreţii din acest protopopiat;

Miercuri, 17 iunie:

  • a acordat audienţe preoţilor şi cântăreţilor din eparhie;
  • program administrativ;

Joi, 18 iunie – Vineri, 19 iunie:

  • a participat la şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ce s-a desfăşurat la reşedinţa patriarhală din Bucureşti;

Sâmbătă, 20 iunie:

  • a oficiat slujba Botezului la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin;

Duminică, 21 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Comanda, protopopiatul Strehaia;

Luni, 22 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin;
  • a participat la conferinţa pastoral-misionară cu tema „2009, anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi sfinţi capadocieni", ce s-a desfăşurat la sediul Protoieriei Drobeta Turnu Severin Sud, cu preoţii şi cântăreţii din Protoieria Drobeta Turnu Severin Sud;

Marţi, 23 iunie:

  • a asistat la Sfânta Liturghie săvârşită la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin;
  • a participat la conferinţa pastoral-misionară cu tema „2009, anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi sfinţi capadocieni", ce s-a desfăşurat la sala „Nestor Mitropolitul" a Centrului Eparhial, cu preoţii şi cântăreţii din Protoieria Vânju Mare;

Miercuri, 24 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la biserica parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul" (Grecescu), din Drobeta Turnu Severin, cu prilejul hramului acestei sfinte biserici;

Joi, 25 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin;
  • a participat la conferinţa pastoral-misionară cu tema „2009, anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi al celorlalţi sfinţi capadocieni", ce s-a desfăşurat la sala „Nestor Mitropolitul" a Centrului Eparhial, cu preoţii şi cântăreţii din Protoieria Drobeta Turnu Severin Nord;

Duminică, 28 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Slobozia şi a participat la ceremonia de întronizare a P.S. Vincenţiu Grifoni ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, ceremonie oficiată de un ales sobor de arhierei, în frunte cu Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;

Luni, 29 iunie:

  • a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopala din Huşi şi a participat la ceremonia de întronizare a P.S. Corneliu Onilă ca Episcop al Huşilor, ceremonie oficiată de un ales sobor de arhierei, în frunte cu Î.P.S. Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;